• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermier trimis în judecată pentru o fraudă de 180.960 de lei

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Un tânăr fermier a fost trimis în judecată de procurori după ce a prezentat documente false, inexacte sau incomplete pentru a obține fonduri europene. Suma încasată în mod fraudulos de producătorul agricol este de 180.960 lei, plată cu care AFIR s-a constituit parte civilă în cauză.

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

    Acte false la AFIR pentru Instalarea tânărului fermier

    Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, că în perioada 3 august 2015 – 7 august 2017, în contextul solicitării unui sprijin financiar în cadrul proiectului ”Sprijin pentru instalarea tânărului fermier, producătorul agricol L. M. pentru prima dată ca șef de exploatație agricolă în cadrul L. M. PFA”, inculpatul a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) mai multe documente false (chitanțe, facturi fiscale etc.) în scopul îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului.

    Fermierul a primit fraudulos 180.960 lei,  prin AFIR

    Proiectul depus de fermier a fost aprobat iar acesta a reușit să obțină o parte din banii alocați prin schema privind instalarea tânărului fermier. Aceste demersuri ar fi avut ca efect aprobarea finanțării și implicit obținerea pe nedrept de către inculpat a unor fonduri nerambursabile în valoare 180.960 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) s-a constituit parte civilă în cauză.

    În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dolj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia Programul Usturoiul în 2026. Condiții, acte și termene pentru subvenția de 3.000 euro/ha