• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Durerea unui fermier forţat să îşi trimită toate vacile la abator

    agrointeligenta.ro

    Durerea unui fermier forţat să îşi ducă vacile de lapte la abator. Micii crescători de animale sunt cei mai afectaţi de efectele secetei din acest an şi a scumpirilor în lanţ. Văcarii cu câteva zeci de capete de animale sunt forţaţi să îşi trimită bovinele la tăiere, iar în urma lor rămân adăposturile goale şi speranţa unor vremuri mai bune în care efectivele să fie refăcute.

    Unul dintre judeţele în care micii fermieri renunţă masiv la animale este Satu Mare. Peste 40% din efectivele de vaci de aici au fost deja trimise de abator, iar fenomenul este unul care se adânceşte, potrivit unui reportaj realizat de Observator Antena 1.

    Pentru că nu mai au ce să le dea de mâncare, crescătorii își duc vacile la abatoare. Unii dintre ei au apucat să-şi sacrifice doar câteva animale, în timp ce alţii au ajuns să îşi lichideze fermele cu totul. Decizia radicală vine după ce au văzut cum seceta prelungită le pârjoleşte, pe zi ce trece, culturile.

    Cristian Kadar este unul dintre fermierii care astăzi se prezintă ca ”fost proprietar de fermă de vaci”. După 25 de ani de activitate, fermierul priveşte cu nostalgie la staulul în care îşi ţinea animalele. A devenit locul de joacă preferat pentru pisicile familiei. 80% din furajele cu care îşi hrănea vacile erau cultivate chiar de el, aşa că seceta extremă l-a determinat pe fermier să pună lacătul pe afacere. Şi-a dus toate animalele la abator.

    ”În urmă cu câteva luni am avut 60 de vaci la muls, 88 de vaci în total. La data de astăzi, totul este gol. N-aș fi crezut… întotdeauna erau greutăți în domeniu dar în ultimii ani, coroborat cu seceta, prețurile furajelor, toată afacerea a devenit nerentabilă”, spune fermierul care trăiește durerea pierderii animalelor.

    Acum cinci ani, în zona Carei din judeţul Satu Mare, erau nouă ferme de vaci. Astăzi nu mai există niciuna. Iar previziunile sunt sumbre şi pentru zonele învecinate, într-unul dintre cei mai secetoşi ani din istorie.

    Fermierii preferă să sacrifice animalele, pentru că furajele sunt tot mai scumpe, iar seceta a agravat situația

    Boszormenyi Attila, un alt tânăr fermier, are în grijă 300 de vaci. Lipsa apei şi valoarea subvenţiilor sunt doar câteva din motivele pentru care a decis să sacrifice 10% din animale.

    ”Furajul e prea scump de luat, n-am reușit să facem nici necesarul pentru animale, nici porumbul boabe, nici silozul. În anii trecuți am scos în jur de 8 tone la porumb, anul asta abia ajungem la o tonă jumate”, spune crescătorul de vaci.

    Dacă lucrurile nu se vor îndrepta, Boszormenyi Attila are de gând să ducă la abator toate vacile de lapte şi să populeze ferma doar cu cele de carne.

    Vă reamintim că mai multe asociații de crescători de vaci au solicitat Ministerului Agriculturii un sprijin de criză menit să ajute fermele de bovine să treacă peste una dintre cele mai grele perioade din istoria agriculturii postdecembriste. Până la acest moment, în ciuda discuțiilor purtate, nu a fost pus în dezbatere niciun proiect care să conțină măsuri de sprijin pentru sectorul zootehnic, în special pentru cel de creștere a bovinelor de lapte.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM