• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Rusia a anunțat că își reia participarea în acordul pentru ”coridorul cerealelor” de la Marea Neagră

    Oana Timar -

    Federația Rusă își reia participarea la inițiativa pentru exportul de cereale din Marea Neagră, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Apărării al Federației Ruse, relatează Kommersant.

    Agenția a menționat că, cu asistența ONU și a Turciei, Rusia a primit „garanții scrise din partea Ucrainei cu privire la neutilizarea coridorului de cereale pentru ostilități”, potrivit Business Censor. 

    Ministerul Apărării al Rusiei anunțase luni suspendarea circulației navelor prin „culoarul de cereale” de la Istanbul la porturile ucrainene, întrucât acest coridor ar fi folosit în scopuri militare.

    În aceeași zi, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina continuă să implementeze inițiativa cerealelor în cadrul acordurilor cu ONU și Turcia și speră că părțile partenere vor „calma” retorica Federației Ruse, care și-a anunțat retragerea din „acordul de cereale”.

    Înainte de declarațiile lui Zelenski, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că sprijină continuarea acordului privind deblocarea exportului de produse agricole din porturile ucrainene, în ciuda deciziei Rusiei de a-și suspenda participarea la acest acord.

    La rândul său, secretarul de presă al președintelui rus, Dmytro Peskov, a spus că, fără participarea Rusiei, este puțin probabil să fie implementat acordul privind asigurarea unui „culoar de cereale” pentru exportul de produse agricole din porturile ucrainene.

    Vă reamintim că pe 29 octombrie, Rusia și-a suspendat participarea la punerea în aplicare a acordului privind exportul de cereale din porturile Ucrainei.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI

    Ultimele știri

    Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate