• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministerul Agriculturii: Ajutoare pentru crescătorii de animale! Termen depunere: 21 noiembrie!

    agrointeligenta.ro

    Ajutoare de stat pentru crescătorii de animale, acordate după regula ”primul venit, primul servit”, cu termen de depunere data de 21 noiembrie.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Națională a Zonei Montane(ANZM), acordă finanțare pentru realizarea de investiții în producția românească.

    Cele trei programe de sprijin lansate se adresează locuitorilor din zona montană pentru înființarea de:

    – centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană;
    – centre de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană;
    – stâne montane.

    Suma alocată programelor este de aproximativ 220 de milioane de lei din bugetul național, iar valoarea proiectelor diferă în funcție de tipul de investiție care se realizează.

    Toți cei interesați trebuie să știe că principiul după care funcționează accesarea programelor este “primul venit – primul servit”, din acest motiv MADR încurajează rapiditatea în depunerea proiectelor. Cele trei programe de investiții se vor derula până la sfârșitul anului 2022, iar plățile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023.

    Proiectele se depun accesând site-ul www.azm.gov.ro, iar ghidurile solicitanților se găsesc aici: https://azm.gov.ro/ghidurile-solicitantilor/.

    MADR precizează că sesiunea de depunere se va închide în data de 21.11.2022, ora 23:59.

    Crescătorii de animale pot accesa programul pentru stâne montane și centre de colectare lapte, iar producătorii agricoli pot accesa programul pentru centre de prelucrare lapte și centre de prelucrare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice. În cazul investițiilor pentru înființarea de centre de colectare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice beneficiari eligibili sunt doar producătorii de fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice.

    Crescătorii de animale și producătorii agricoli pot lua finanțare pentru a înființa un centru de colectare, iar statul oferă o finanțare nerambursabilă ce poate ajunge la o intensitate de 90% din valoarea totală maximă eligibilă, iar pentru cei care doresc să înființeze o stână montană sau un centru integrat de colectare-prelucrare, intensitatea finanțării este de 50%.

    Principala condiție de eligibilitate este ca investiția să fie realizată în zona montană de către solicitanți care desfășoară activități în domeniul agricol și/sau industrie alimentară, iar în funcție de programul accesat există și condiții specifice.

    Scopul programelor vizează pe de-o parte stimularea investițiilor cu capital românesc, ceea ce conduce la crearea de locuri de muncă și menținerea populației active în zona montană și, pe de altă parte, susținerea producătorilor autohtoni pentru a oferi consumatorilor produse de calitate.

    Mai multe informații despre Programe se regăsesc pe pagina de internet a Agenției Naționale a Zonei Montane, www.azm.gov.ro, în secțiunea Programe de investiții.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM