• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CE reduce estimările privind recolta de porumb din 2022. Producții mai mici în România, Franţa, Bulgaria şi Ungaria

    Iana Gore – Agrointeligența

    Comisia Europeană a redus cu 10% estimările privind recolta de porumb din acest an în blocul comunitar, a doua scădere consecutivă, din cauza secetei severe, transmite Reuters.

    Reducerea vine ca urmare a estimărilor privind randamentele mai scăzute în România, Franţa, Bulgaria şi Ungaria, a precizat Executivul comunitar.

    Producţia de porumb utilizabil în UE, în sezonul 2022/23, se va situa la 59,3 milioane tone, în scădere faţă de un nivel de 65,6 milioane tone previzionat luna trecută. În timpul perioadei cruciale de creştere din vară, recolta de porumb este afectată de valurile de căldură şi de ceea ce ar urma să fie cea mai severă secetă din Europa din ultimii cel puţin 500 ani, transmite Agerpres.

    Deja, Comisia Europeană a redus estimările privind recolta de porumb cu aproape şase milioane tone, sau 8%.

    În urma recoltei mai scăzute, Executivul comunitar a majorat prognoza privind importurile de porumb ale blocului comunitar în sezonul 2022/23, la 20 milioane tone, de la un nivel de 16,5 milioane tone previzionat luna trecută, şi a înrăutăţit estimarea privind exporturile UE de porumb la patru milioane tone, de la cinci milioane tone.

    În contrast, Executivul comunitar a revizuit în creştere prognoza privind producţia de grâu comun utilizabil în UE în sezonul 2022/23 la 126 milioane tone, de la 123,9 milioane tone estimate în iulie.

    Proiecţiile privind exporturile blocului comunitar de grâu comun au fost menţinute la 36 milioane tone.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro!