• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Energia pentru mașinile electrice din California, produsă din gunoi de grajd

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Gunoiul de grajd alimentează peste 17.000 de vehicule electrice în statul american California.

    În apropiere de Fresno, statul american California, gunoiul de grajd de la aproape 7.000 de vaci de la ferma Bar-20 este utilizat pentru a alimenta peste 17.000 de vehicule electrice. În acest scop, bălegarul este transferat printr-o conductă către un sistem ecologic de fermentație de ultima generație. Sistemul anaerob este destinat colectării gazului metan din dejecțiile lichide și transformării acestui gaz în energie electrică regenerabilă prin intermediul celulelor de combustie.

    Energia obținută este apoi transferată în rețeaua electrică, printr-un parteneriat cu BMW America, și utilizată pentru a alimenta bateriile vehiculelor electrice. Datorită acestei tehnologii, ferma de vaci elimină mii de tone de emisii dăunătoare în fiecare an și utilizează, de asemenea, energia obținută din gunoiul de grajd pentru propriul sistem de amestecare a furajelor pentru animalele din fermă.

    Potrivit calculelor Ministerului Federal al Agriculturii de la Berlin, gunoiul de grajd de la o singură vacă poate genera până la 1.000 de kilowați oră de energie electrică pe an. Acest lucru ar permite unei mașini de spălat să efectueze un ciclu complet de spălare de 1.000 de ori, relatează portalul agrarheute.com.

    Proiectul Bar 20 a fost unul dintre cele șapte premiate la începutul acestui an de către US Dairy Sustainability Awards, un program din industria lactatelor care încurajează practicile ecologice.

    Steve Shehadey, a cărui familie deține și administrează Bar 20 Dairy din 1957, este umil în ceea ce privește premiul și inovația.

    ”Dacă putem produce suficientă energie pentru a minimiza costurile electrice și pentru a curăța aerul, acesta este un lucru bun”, spune Shehadey.

    Fermierul notează că sistemul nu este unic California. Un dezvoltator de proiecte numit California Bioenergy are aproximativ 100 de proiecte în lucru; Bar 20 este unul dintre cele peste 40 care sunt operaționale.

    Dar, având în vedere sistemul de la ferma Bar 20, ”ne așteptăm să producem mai multă energie decât folosim în întreaga fabrică de lapte”, afirmă Shehadey. Sistemul a început să funcționeze le ferma din California în decembrie 2021. Pe lângă generarea de energie electrică,  procesul de fermentație anaerobă furnizează și îngrășământ și așternut pentru animale.

    Costul proiectului s-a ridicat la aproximativ 13 milioane de dolari, potrivit lui Shehadey, incluzând și un grant de stat de 3 milioane de dolari. Parteneriatul cu BMW a contribuit la viabilitatea proiectului, relatează publicația Forbes.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha