• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ucraina: Cel mai mare convoi de nave de cereale urmează să fie încărcat în acordul mediat de ONU

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Ucraina va încărca peste 70.000 de tone de produse agricole într-un un convoi format din cinci nave care vor andoca în portul ucrainean Chornomorsk de la Marea Neagră. Acesta este cel mai mare convoi organizat până acum în cadrul acordului privind exportul de cereale, care a fost intermediat de ONU.

    Autoritatea portuară ucraineană a precizat că în nave vor fi încărcate grâu, porumb și ulei din semințe de floarea-soarelui.

    Datorită acordului intermediat de Turcia și Organizația Națiunile Unite, Ucraina a reușit la începutul lunii august să reia exporturile de cereale și alte produse agricole din porturile sale de la Marea Neagră, care timp de cinci luni au fost blocate din cauza invaziei Rusiei, inițată în 24 februarie.

    Autoritatea portuară maritimă a declarat că 24 de nave care transportau alimente au părăsit porturile ucrainene până în prezent în cele 17 zile de funcționare a coridoarelor pentru transportul în siguranță a cerealelor și altor produselor alimentare.

    „Astăzi (miercuri, n.red.) ne așteptăm să intre 5 nave în portul Chornomorsk – aceasta este cea mai mare cifră înregistrată în timpul funcționării coridorului de cereale”,” se arată în comunicat emis de Autoritatea Porturilor maritime din Ucraina, potrivit agenției Reuters.

    Înainte ca invazia rusă să blocheze porturile ucrainene, în mod obișnuit, țara vecină exporta pe mare între 5 și 6 milioane de tone de produse agricole lunar.

    Autoritățile de la Kiev au declarat că speră să crească volumul lunar al exporturilor maritime la 3 milioane de tone în viitorul apropiat, pentru a expedia și restul de 18 milioane de tone de cereale rămase în depozite din recolta de anul trecut și pentru a începe vânzarea produselor din nou recoltă de cereale, estimată la alte 20 milioane de tone.

    Și Organizația Națiunilor Unite se așteaptă la o ”creștere masivă” a numărului navelor care doresc să exporte cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, după ce semnatarii acordului de la Istanbul au ajuns la un consens privind procedurile de tranzit.

    În baza acordului mediat de ONU, toate navele sunt inspectate la Istanbul de către membrii Centrului Comun de Coordonare, unde lucrează oficiali ruși, ucraineni, turci și din partea ONU.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro!