• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Veste rea: Prețurile la cereale vor continua să scadă în următorii doi ani. Veste bună: După 2017, ele se vor stabiliza

    agrointeligenta.ro -

    Preţurile la cereale vor scădea la nivel mondial în următorii doi ani după care se vor stabiliza, în condiţiile în care fermierii cresc producţia într-un ritm mai rapid decât cererea, se arată în perspectivele agricole publicate vineri de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), transmite Bloomberg.

    Cele două organizaţii estimează că preţul mediu al grâului ar putea scădea până în sezonul 2016-2017, în timp ce preţurile la cerealele cu boabe mari precum porumbul vor scădea în acest an şi vor rămâne stabile în restul deceniului. ”Recentele scăderi de preţuri la principalele produse sunt aşteptate să continue în următorii doi ani după care se vor stabiliza la niveluri de dinaintea lui 2008”, se arată în ultimul raport cu privire la perspectivele agricole elaborat de OED şi FAO.

    Conform prognozelor, producţia mondială de grâu din acest an ar urma să crească până la 710,5 milioane tone de la o medie de 692,1 milioane tone în ultimele trei sezoane, fiind posibil să ajungă la 778,1 milioane tone până în 2023. De asemenea, producţia totală de cerealele cu boabe mari va fi de 1,273 miliarde tone în acest an, faţă de o medie de 1,208 miliarde tone, şi o prognoză de 1,418 miliarde tone în 2023.

    Sursa: Agerpres



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă Povestea unei tinere de succes – lucrează 1.000 de hectare la 20 de ani Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Cel mai mare producător de cârnați din Germania închide o fabrică în Brandenburg și disponibilizează 500 de angajați Un militar a obținut ilegal fonduri destinate tinerilor fermieri. Angajați ai AFIR, complici! Un fermier a cerut subvenții APIA pe terenuri deținute de Hidroelectrica