• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Petre Daea a pus la aceeași masă fermierii și traderii de cereale. Ce s-a stabilit

    agrointeligenta.ro

    Întâlnire importantă la Ministerul Agriculturii unde Petre Daea a reunit într-o ședință toate părțile implicate în ceea ce putem numi piața de cereale din România. Organizațiile de fermieri, cele ale marilor traderi, dar și jucătorii mari din sectorul de morărit-panificație au discutat despre situația actuală din ferme, depozite, dar și cea a conctractelor de export ce trebuie onorate.

    Ministrul Agriculturii a anunțat continuarea seriei de întâlniri cu principalii actori din industria cerealieră. Marți, 9 august 2022, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, a condus la sediul MADR o întâlnire de lucru cu reprezentanții procesatorilor din industria de morărit-panificație, cu cei ai comercianților și ai distribuitorilor de pe piața cerealelor, precum și cu membrii asociațiilor de fermieri.

    ”În cadrul dialogului, ministrul agriculturii a fost informat referitor la dificultățile întâmpinate de fermieri, respectiv problemele actuale din sectorul de morărit−panificație. De asemenea, s−a realizat un schimb de informații privind situația stocurilor de cereale şi angajamentelor la export”, conform unei informări MADR.

    În urma discuţiilor, ministrul Daea a precizat că producţia de grâu se situează în parametri normali pentru asigurarea consumului intern şi onorarea contractelor la export. ”Întâlnirile săptămânale au rolul de a reuni la masa discuţiilor reprezentanţi ai producătorilor, procesatorilor şi comercianţilor în vederea formării unei imagini de ansamblu asupra sectorului agroalimentar”, se mai arată în comunicare.

    Ministrul Petre Daea a dat asigurări că toate deciziile MADR sunt rezultatul consultării cu participanţii grupului de lucru, pentru sprijinirea fermierilor din sectorul vegetal şi zootehnic, protejarea industriei de morărit−panificaţie şi garantarea stabilităţii în piaţă. Cei prezenţi au convenit asupra faptului că, pentru atingerea obiectivelor, este nevoie de colaborare şi comunicare strânsă între toți actorii implicaţi, conform sursei citate.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan