• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Petre Daea: România are suficient grâu pentru consumul intern și pentru a face export

    Angelica Lefter -

    Peste 94% din suprafața cultivată cu grâu a țării a fost recoltată, producția este bună, iar cantitățile sunt cele necesare consumului intern, chiar și exportului, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

    La începutul ședinței de Guvern de astăzi, miercuri – 3 august, șeful de la Agricultură a menționat că mai sunt județe care nu au recoltat integral grâul din cauza temperaturilor mai scăzute.

    ”Vă pot informa că, până la această dată, în România s-a recoltat peste 94% din suprafață de grâu. Ce am avut în vedere aici? Să urgentăm recoltatul pentru a preîntâmpina pierderea prin scuturarea culturilor. Dacă fenomenele naturale, înțelegând aici cele restrictive, temperatura și umiditatea, n-au mai fost în planul nostru operațional de a se vedea ce și cum la cultura grâului, întrucât starea de vegetație a fost încheiată, totuși, fenomenele naturale care însemnau vijelii sau supracoacere puteau să determine scăderi de producție. Aceste lucruri au fost – zic eu – ținute sunt control, datorită faptului că fermierii au o dotare foarte bună”, a declarat Petre Daea.

    Fermierii au dotări foarte bune și ar putea recolta întreaga suprafață de grâu cultivată în țară, în doar 7 zile

    Ministrul de resort a mai punctat că fermierii români au capacitate de recoltare a întregii suprafețe cultivate cu grâu în maxim 7 zile, dar numai dacă și coacerea ar fi uniformă.

    ”România are capacitatea, la această dată, să recolteze, dacă ar fi vorba de o coacere uniformă, în șapte zile întreaga suprafață a României de grâu. Lucrul acesta nu e posibil, pentru că sunt diferențe de temperaturi şi de vegetație de la un loc la altul. De aceea, mai avem aproape 4% de recoltat în interiorul arcului carpatic. Este vorba aici de Mureș, este vorba aici de Covasna şi este vorba de Brașov. Am fost acolo personal să văd starea culturilor”, a punctat ministrul Agriculturii.

    Producția de grâu din acest an de pe 94% din suprafața cultivată este bună și România poate chiar exporta

    Petre Daea a mai arătat că România înregistrează o producție bună la grâu, între 3  și peste 8 tone la hectar în acest an, care poate asigura atât consumul intern cât și disponibilitate pentru export.

    ”Așa este, dar îmbucurător este că sunt culturi bune. Sunt culturi cu producție, care sigur că aici schimbările climatice dau şi un mod nou de gândire vizavi de proiecția structurilor în România şi producțiile se înscriu între trei tone la grâu şi 8.500 de kg la grâu, producție medie care ne asigură, pe de o parte necesarul de consum în zona respectivă şi chiar disponibilități între judeţe. Pe total, putem spune – şi vă voi prezenta exact în momentul în care avem ultima suprafaţă recoltată – noi avem întreaga cantitate de grâu necesară tarii şi disponibilități pentru export. Deci avem pâine, în așa fel încât să asigurăm nevoile ţării, evident, şi reluarea culturii, pentru că o parte din cantitatea obținută se va însămânța, ca şi de pornire a unei noi culturi pentru ciclul următor şi evident, destinațiile cunoscute de consum uman şi de furaje”, a menționat ministrul Agriculturii, Petre Daea, înainte ședinței de Guvern.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble! Cadastru gratuit 2026. Documente necesare pentru intabularea gratuită a unui teren sau a unei case Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă

    Ultimele știri

    Cel mai mare producător de cârnați din Germania închide o fabrică în Brandenburg și disponibilizează 500 de angajați Un militar a obținut ilegal fonduri destinate tinerilor fermieri. Angajați ai AFIR, complici! Un fermier a cerut subvenții APIA pe terenuri deținute de Hidroelectrica