• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oficial al unui mare lanț de hipermarketuri: S-a creat o impresie ”nefondată” că nu vrem să cumpărăm de la producătorii locali

    agrointeligenta.ro

    În timp ce fermierii vorbesc deschis despre relațiile dificile cu marile lanțuri de magazine, reprezentanții acestora fac destul de rar afirmații privind procentul de produse românești pe care le comercializează. Recent, un director al hipermarketurilor cora a declarat, într-un comunicat de presă, că s-a creat o impresie nefondată privind faptul că marii retaileri preferă importurile de legume și fructe în detrimentul producătorilor locali.

    ”Dacă în 2011 lucram direct cu doar 7 producători, în 2014 lucrăm direct cu 40 de producători români. În 2012, peste trei sferturi din legumele și fructele care se produc în România au venit direct de la producători, iar anul trecut am ajuns la peste 90%. Acest program se aplică și în ceea ce privește carnea, lucrând direct cu mai mulți producători”, a declarat Thierry Destailleur, Director General de exploatare al cora România.

    Managerul vorbește însă de ”eforturi” pentru a ajunge la așa o performanță și se plânge că s-a creat o impresie greșită că marii retaileri preferă importurile. ”Impresia că hipermarketurile nu vor să cumpere de la producătorii locali și preferă să importe este un mit cu totul și cu totul nefondat. Facem toate eforturile pentru a avea produse românești la raft, chiar dacă acest lucru înseamnă și, de multe ori, consilierea micilor producători cu privire la sortare, ambalare, etichetare sau livrare. În perioada în care se produc în Romania fructe și legume, 100% din ceea ce vindem noi este românesc”, a mai spus oficialul cora. 

    Mulți agricultorii nu pot factura marfa

    În viziunea rețelei de hipermarketuri, există încă o serie de dificultăți care îngreunează relația directă a retailer-ului cu fermierii care nu sunt organizați în structuri juridice și nu pot factura. Totodată, oficialii cora apreciază că în prezent, producătorii nu sunt grupați în asociații așa încât să poata livra constant cantități mai mari și sortimente variate. O altă problemă deja foarte discutată este lipsa capacităților de stocare în condiții optime pentru a putea livra anumite produse și în afara sezonului, când marile magazine depind de importuri masive de legume și fructe proaspete.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe