• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful ADS – apel către ministrul Petre Daea: ”Reluați demersurile la Canalul Siret Bărăgan începute în 2019!”

    Roxana Dobre -

    Directorul general al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), George Sava, a făcut un apel la ministrul agriculturii, Petre Daea, să reia demersurile la Canalul Siret Bărăgan începute în 2019. Într-un mesaj publicat după ce Daea a depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, șeful ADS a subliniat că noul ministrul are în echipa sa ”oameni care cred și simt românește”.

    ”Domnule Ministru Petre Daea, reluați demersurile la Canalul Siret Bărăgan începute în 2019! Aveți alături de dumneavoastră toți fermierii din județele Buzău, Vrancea, Ialomița, Brăila precum și din toată țara când vorbim de irigații. Pământul câștigat și stropit cu sânge de înaintașii noștri din Războiul de Independența și Războiul de Reîntregirea a României Mari trebui stropit cu apă din Siret și Buzău. Astfel viață pierdută a înaintașilor va renaște prin plantele ce vor hrăni milioane de suflete în fiecare an.

    Domnule Ministru Petre Daea…”PATRIA ANTE OMNIA (Patria înainte de toate n.r)! Aveți alături de dumneavoastră oameni care cred și simt românește. Aveți politicienii care cred în șansele agriculturii românești. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, i-a transmis George Sava noului ministrul.

    Un alt mesaj a fost postat și pe pagina de Facebook a Agenției Domeniilor Statului. ”Experiența vastă în domeniul agriculturii, cunoștințele aflate din teren, precum și mandatele anterioare de Ministru al Agriculturii conferă proaspătului numit Ministru al Agriculturii la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, atuuri indiscutabile pe viitor! Mult succes în noul mandat domnule Daea!

    Nu este prima oară când șeful ADS aduce în atenția publică nevoia de investiții în Canalul Siret Bărăgan. Acesta a tras pe 30 iunie pe pagina sa de Facebook un semnal de alarmă privind seceta care a afectat deja mare parte din producția de grâu. Acesta a subliniat în contextul amintit că finanțarea pentru Canalul Siret Bărăgan este esențială.

    Despre apelul șefului ADS, aici: Șeful ADS: Fermierii au investit 7.000 lei/ha la grâu și scot 1.500 kg/ha. E nevoie de Canalul Siret Bărăgan!

    Reamintim că pe 30 martie, Asociația Forța Fermierilor a susținut o conferință de presă în care a solicitat introducerea irigațiilor pentru finanțare prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență – PNRR. În aceeași conferință, fermierii au solicitat prioritizarea investițiilor în acest sector prin includerea canalului Siret-Bărăgan în proiectele finanțate. Ulterior evenimentului, o adresă a fost transmisă decidenților politici pentru a susține demersurile privind sistemele de irigații.

    La nici trei luni de la solicitarea AFF un pas istoric a fost anunțat pentru Canalul Siret-Bărăgan. O investiție majoră urmează să demareze în perioada următoare după ce în ședința de joi a Comisiei Tehnico-Economice din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost avizată documentația privind reabilitarea pe tronsonul Haret-limită cu localitatea Garoafa.

    Despre acest subiect aici: Apelul Asociației Forța Fermierilor a primit răspuns: Încep lucrările la Canalul Siret-Bărăgan!

    Ulterior și MADR  a anunțat că încep investițiile la Canalul Siret Bărăgan. Conform unui comunicat de presă remis pe 17 iunie, primul cele două obiective vizează Canalul Magistral Siret – Bărăgan pentru tronsonul Haret, de la barajul Călimănești până la km 23, în județul Vrancea.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble! Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă Producție de ouă iarna. Secretele gospodarilor ca găinile să facă ouă în sezonul rece

    Ultimele știri

    Cel mai mare producător de cârnați din Germania închide o fabrică în Brandenburg și disponibilizează 500 de angajați Un militar a obținut ilegal fonduri destinate tinerilor fermieri. Angajați ai AFIR, complici! Un fermier a cerut subvenții APIA pe terenuri deținute de Hidroelectrica