• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Slujbe pentru ploaie în mai multe comune unde culturile s-au pârjolit pe câmp, iar fântânile au secat

    agrointeligenta.ro

    În mai multe comune din zona Moldovei au fost organizate zilele trecute slujbe religioase la terenurile pârjolite de secetă. Sătenii, preoții și primarii localităților speră ca rugăciunile să îl înduplece pe Dumnezeu să le trimită ploile fără care recolta agricolă din acest an este compomisă.

    Fermierul Mihai Țibucanu, primar al localității ieșene Coarnele Caprei, a publicat vineri, 1 iulie, pe pagina sa de Facebook mai multe imaginie de la procesiunea anti-secetă organizată în comună. Câteva zeci de persoane s-au adunat pe un câmp din apropierea comunei, lângă o fântână, pentru a face rugăciuni în speranţa că vor scăpa de secetă.

    Fără ploi căzute în ultimele luni, oamenii sunt disperaţi, mai ales că și fântânile au început să le sece, deși abia suntem la începutul lunii iulie. Culturile agricole au fost afectate în ultimele luni, din cauza lipsei ploilor curate.

    ”Dimineață, preoții Iulian Apopei și Petru Constantinescu, au oficiat o slujbă pentru chemarea ploii. Au participat săteni din satele Coarnele Caprei și Arama. Sperăm ca Dumnezeu să audă rugăciunile noastre. Doamne ajută!”, a anunțat pe Facebook Mihai Țibucanu.

    Rugăciuni pentru venirea ploilor au fost înălțate Cerului și din comuna gălățeană Cudalbi.

    ”Când pământul crapă la propriu, ne întoarcem în genunchi, căci Dumnezeu este Cel care ”face să răsară soarele Său și peste cei răi, și peste cei buni și face să plouă și peste cei Drepți, și peste cei nedrepți (Matei 5:45). Din cauza temperaturilor foarte ridicate şi a secetei din ultima perioadă, păşunile şi culturile au fost afectate, ameninţând cu foamete. Nădejdea tuturor este numai la Dumnezeu cel milostiv şi multîndurat să nu se mânie pentru păcatele noastre cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Ne-am rugat, astăzi, să ne dea Dumnezeu ploaie să se îndrepte recoltele. Încrezători în purtarea de grijă şi milostivirea lui Dumnezeu, să avem nădejde că El va răspunde rugăciunilor noastre”, a declarat Grigore Gheonea, primarul comunei Cudalbi din județul Galați.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Porumb BC Kekec, performanță în toată România Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere