• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermieri, se anunță noi scumpiri la motorină!

    agrointeligenta.ro -

    În plină campanie de recoltare, fermierii ar putea primi o lovitură neașteptată: o nouă scumpire consistentă a motorinei. De această dată nu mai este vorba de o decizie la nivel național, așa cum a fost acciza de 7 eurocenți (acoperită, de altfel, prin subvenție la carburanți), ci de contextul internațional. Mai exact, cotația petrolului pare să o fi luat razna și la fel se așteaptă să o facă și prețurile la pompă.

    În prezent se poartă lupte intense în nordul Irakului, între forţele guvernamentale şi rebelii suniţi, pentru controlul celei mai importante rafinării, Baiji. Complexul a fost închis, iar muncitorii evacuaţi. La staţiile petroliere s-au format cozi de kilometri, iar vânzarea a fost raţionalizată.

    Efectele crizei din Irak se văd şi în benzinăriile de la noi, potrivit jurnaliștilor televiziunii române. Astfel, la unele pompe carburanţii  – inclusiv motorina, s-au scumpit cu cu 5 bani pe litru deşi, în mod normal, impactul în preţ ar fi trebuit să se vadă peste o lună şi nu după o săptămână de creştere mai accentuată a barilului.

    Unii economişti spun că, indiferent de situaţia din Irak, tendinţa este mai degrabă de scumpire.

    Potrivit aceleiași surse, motorina a ajuns deja la un preț mediu de 6 lei şi 41 de bani.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Avocat: Noua legislație permite primarilor să pună mâna pe terenurile și casele românilor cu restanțe la impozite Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble!

    Ultimele știri

    Furajele cancerigene din Ucraina, ”împinse” în fermele din România? Peste 110.000 de păsări au fost omorâte din cauza furajelor cancerigene din Ucraina. R. Moldova a sistat importul de furaje ucrainene Vocea Fermierilor. Sanda Grigoraș: Acordul Mercosur nu este progres, ci abandonarea agriculturii și zootehniei românești!