• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comisia Europeană a aprobat ajutoarele de până la 120.000 de euro pe fermă

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 300 milioane de euro (1,5 miliarde de lei), menită să sprijine entitățile agroalimentare în contextul pandemiei de coronavirus. Informația a fost transmisă în cadrul unui comunicat de presă remis de către Reprentanța în România a Comisiei Europene.

    Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma unor subvenții directe de până la 120.000 de euro (593.000 de lei) per beneficiar.

    Va fi accesibil întreprinderilor mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în sectoarele agriculturii, pescuitului, acvaculturii și industriei alimentare. Măsura vizează atenuarea deficitelor de lichidități cu care se confruntă aceste întreprinderi și abordarea unei părți din pierderile pe care le-au suferit din cauza pandemiei de coronavirus și a măsurilor restrictive pe care autoritățile române au trebuit să le pună în aplicare pentru a limita răspândirea virusului.

    Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condițiile cadrului temporar.

    În special, ajutorul: (i) nu va depăși 2,3 milioane EUR per beneficiar; și (ii) se acordă până la 30 iunie 2022.

    Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

    Versiunea neconfidențială a deciziei va fi disponibilă cu numărul de caz SA.102898 în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurența, de îndată ce vor fi fost soluționate eventualele probleme legate de confidențialitate.

    De subliniat că în cadrul comunicatului de presă nu se precizează nimic despre acordarea sprijinului din fonduri europene nerambursabile, așa cum s-a comunicat la nivel guvernamental. Documentul emis la Bruxelles vorbește despre o schemă de ajutor de stat, ceea ce înseamnă că sumele acordate vor fi acoperite din bugetul național.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!