• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vremea de 1 mai 2022. Anunțul meteorologilor

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Cum va fi vremea în perioada următoare, inclusiv de 1 mai. Temperaturile vor crește în weekend, iar valorile termice maxime vor oscila între 17 şi 20-22 de grade.

    Marina Antonescu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a anunțat că sâmbătă, vremea va fi normală sub aspect termic în întreaga ţară, cu maxime cuprinse între 14 şi 22 de grade.

    ”Se vor mai semnala ploi slabe, local în zonele de deal şi de munte, dar şi pe arii restrânse în rest. Vântul va avea uşoare intensificări în prima parte a zile, în sud-est”, a menţionat Antonescu pentru Agerpres.

    Cum va fi vremea de 1 mai 2022

    Duminică, 1 mai, vremea se va încălzi uşor, dar va fi în continuare apropiată de cea normală pentru această perioadă.

    ”Vor fi ploi de scurtă durată doar pe arii restrânse şi însoţite de descărcări electrice îndeosebi la deal şi la munte, precum şi în zonele mai joase de relief din regiunile vestice şi nord-vestice. Vântul va avea unele intensificări în Banat şi trecător în Oltenia şi Dobrogea. Maximele termice se vor încadra, în general, între 16 şi 22 de grade, iar minimele între zero grade, în depresiunile Transilvaniei, şi 11 grade în dealurile de vest şi pe litoral”, a afirmat Marina Antonescu.

    Cum va fi vremea săptămâna viitoare

    Conform prognozei de specialitate publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în intervalul 2 mai – 9 mai, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

    Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor dar mai ales în cele extracarpatice.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Porumb BC Kekec, performanță în toată România Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere