• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele României a promulgat legea care îi protejează pe producătorii români

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Lege așteptată de fermieri, promulgată luni – 11 aprilie de președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a semnat astăzi decretul de promulgare a legii practicilor comerciale neloiale, act normativ care a fost adoptată la votul final din Parlamentul României pe 14 martie.

    Noua lege reglementează practicile pe care marii comercianți nu le mai pot pune în practică în relația cu furnizorii din care fac parte și producătorii, fermierii români.

    Șeful statului a cântărit bine conținutul legii aprobată de parlamentari, având în vedere că a semnat decretul de promulgare aproape de termenul limită, aceasta a fost trimisă președintelui pe 23 martie iar termenul pentru semnarea sau respingerea unui proiect de lege este de 20 de zile.

    Legea privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar este o transpunere a Directivei 633/2019.

    Președintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, Florin Barbu, declara pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, după ce legea a fost votată în Parlament, că după ce aceasta va fi promulgată de șeful statului, legea va fi notificată Comisiei Europene și la sfârșitul anului aceasta va intra în vigoare.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!