• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alegând erbicidul potrivit și aplicându-l la momentul optim, fermierii și-ar putea dubla profitul

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Fermierii români sunt în această perioadă în plină campanie de erbicidat, iar zilele trecute ne-am deplasat în teren, în județul Constanța, pentru a afla direct de la ei ce provocări întâmpină în acest an agricol și cum le fac față, mai ales în aceste vremuri tulburi. Pe Florin Onescu, administratorul fermei Hortilip, din comuna Lipnița, l-am întâlnit în câmp, efectuând erbicidarea culturii de grâu, cu erbicidul Omnera® de la FMC.

    De ce a ales să folosească acest erbicid

    „Folosim erbicidul Omnera® pentru că ni s-a părut foarte bun. Prin cele 3 substanțe pe care le conține îți permite să acoperi un spectru larg de buruieni, de la cele mai sensibile până la cele mai rezistente, precum turița, veronica, pălămida,” ne-a mărturisit Florin Onescu.

    Cercetările au demonstrat că buruienile consumă de 2 până la 4 ori mai multă apă decât planta de cultură, iar în condițiile unei primăveri secetoase cum este aceasta, combaterea buruienilor devine esențială pentru plantele de cultură.

    Pe lângă consumul de apă, buruienile sunt mari consumatoare de elemente nutritive: spre exemplu, pălămida consumă de 3 ori mai mult azot decât decât grâul, de 1.5 ori mai mult fosfor și de 5 ori mai mult potasiu. În condițiile actuale, cu prețuri la îngrășăminte de 2-3 ori mai mari comparativ cu anii trecuți, pierderile financiare ce pot fi provocate de buruienile necombătute vor fi considerabil mai mari.

    Florin Onescu a început erbicidatul foarte devreme anul acesta, iar cultura de orz a erbicidat-o în luna februarie, atunci când a fost o fereastră de o săptămână mai călduroasă, folosind erbicidul Omnera® în doza de 0.5 l/ha. La cultura de grâu, erbicidul Omnera® a fost aplicat zilele trecute, iar doza folosită a fost de 0.7 l/ha, datorită gradului de dezvoltare mai avansat al buruienilor (Veronica spp. fiind deja înflorită).

    Pe lângă spectrul larg de combatere, fereastra largă de aplicare și doza flexibilă, erbicidul Omnera® are și un raport calitate-preț foarte convenabil pentru fermieri. Mai mult, formularea sa inovatoare, bazată pe tehnologia LQM® crește suprafața și gradul de acoperire a frunzelor, în special pentru speciile cu frunze cerate sau cu perișori absorbanți, care sunt mai dificil de umectat și reduce viteza de uscare și cristalizare a substanței active.

    De asemenea, formularea LQM® crește capacitatea de reținere, absorbție și translocare a produsului în plantă, îmbunătățește dispersia uniformă a picăturilor și reduce driftul, fiind astfel un produs mai prietenos cu mediul înconjurător. În încheiere, fermierul constănțean recomandă fermierilor să folosească erbicide bune, deoarece „profitul pe care-l realizează fermierii ar putea fi dublu, dacă ar combate toate buruienile la timp, în condițiile de secetă din primăvara asta.”

    Mai multe detalii despre erbicidul Omnera® precum și întregul portofoliu de produse de protecție și nutriție a plantelor dezvoltat de FMC poate fi găsit pe site-ul oficial al companiei, www.fmcagro.ro. Tot aici găsiți și datele de contact a reprezentantului de vânzări FMC în Republica Moldova, gata să vă ajute cu răspunsuri la toate întrebările pe care le aveți.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!