• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lege nouă pentru fermierii care dețin PFA!

    Roxana Dobre -

    Fermierii primesc o veste bună direct din Parlament! Producătorii agricoli care sunt organizați ca PFA – Persoană Fizică Autorizată pot obține vechime în muncă sau în specialitate, cu condiţia să fi achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi – 5 aprilie, un proiect de lege care prevede că perioada în care o persoană fizică autorizată desfăşoară activităţi economice va constitui vechime. S-au înregistrat 268 voturi ”pentru” şi 11 abţineri.

    Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale cu un nou articol, art.181, în sensul de recunoaştere a activităţii economice desfăşurate de persoana fizică ca PFA ca fiind vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate.

    ”Perioada în care o persoană fizică autorizată desfăşoară activităţi economice în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă constituie vechime în specialitate cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) activitatea economică pe care o desfăşoară a produs venituri nete în anul supus recunoaşterii vechimii a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv; b) este înregistrată la registrul comerţului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se doreşte recunoaşterea vechimii”, prevede proiectul adoptat, conform Agerpres.

    De asemenea, vechimea în muncă şi, după caz, vechimea în specialitate este considerată perioada în care PFA a desfăşurat activitate economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată.

    Camera Deputaţilor este for decizional. Pentru a intra în vigoare proiectul trebuie promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble!

    Ultimele știri

    Un fermier deszăpezește gratuit drumurile din comuna sa Președintele Nicușor Dan confirmă: ”România a votat PENTRU acordul UE-Mercosur. Agricultura noastră este protejată” Politico: Mercosur a fost adoptat. România este printre țările care au votat pentru acord