• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANAF și Inspecția Muncii – controale masive pentru a combate munca la negru!

    Roxana Dobre -

    Fermele care vor intra în vizorul inspectorilor de la Inspecția Muncii (IM) de luna viitoare! Începând din martie 2022, companiile ar trebui să se aștepte la controale comune ale inspectorilor antifraudă și inspectorilor muncii pentru combaterea muncii subdeclarate și nedeclarate, a atenționat miercuri – 23 februarie, Mirela Călugăreanu, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

    Măsura se regăsește în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ținta fiind stabilirea unui plan comun de controale pentru ANAF și Inspecția Muncii (IM), care urmează să fie finalizat în săptămânile următoare și apoi pus în aplicare.

    „Am să vă spun un element de noutate, tot în concordanță cu țintele pe care ni le-am prevăzut în PNRR. Ați văzut că, în PNRR, ne-am propus să operaționalizăm, până la finalul lunii martie, un plan comun de acțiuni împreună cu colegii noștri de la Ministerul Muncii mai precis, de la IM, care vizează prevenirea muncii subdeclarate. Este o țintă în PNRR. Vreau să vă spun că, în baza protocolului pe care noi deja îl aveam încheiat cu IM, deja avem într-o fază avansată avizarea și semnarea acestui plan comun de acțiuni, care va deveni operațional în partea a doua a lunii martie. Deci, contribuabilii trebuie să se aștepte la verificări tematice din această perspectivă.

    Nu i-am stabilit încă un «nume de scenă» programului, dar vreau să subliniez că această activitate va avea un rol extrem de important. Știți că, an de an, multe critici au venit în zona aceasta – cum că instituțiile cu atribuții în domeniu nu au colaborat corespunzător, astfel încât să se înregistreze o diminuare semnificativă a fenomenului de nedeclarare și subdeclarare (desigur, și cu consecințe în ceea ce privește încasarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale)”, a declarat Mirela Călugăreanu, președintele ANAF, la conferința anuală de taxe organizată de PwC România, potrivit avocatnet.ro.

    Conform PNRR, până la finalul primului trimestru din 2022 (adică luna martie), ANAF și IM trebuie să contureze și să operaționalizeze acest plan comun de verificări „pentru prevenirea și limitarea fenomenului de evaziune a muncii la gri sau la negru”. Mai precis, planul ar trebui să includă companiile care prezintă risc fiscal ridicat și companiile care prezintă un risc din perspectiva folosirii muncii subdeclarate sau a muncii nedeclarate. Controalele avute în plan de autorități vor fi derulate de echipe comune de inspectori antifraudă și inspectori de muncă.

    Angajatorii care apelează la munca la gri, adică plata unui salariu mai mare decât cel declarat și la munca la negru, adică fără contract de muncă, riscă sancțiuni drastice din partea inspectorilor de stat. Sancțiunile pot ajunge la 100.000 de lei.

    Foto: depositphotos.com



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Cadastru gratuit 2026. Documente necesare pentru intabularea gratuită a unui teren sau a unei case Povestea unei tinere de succes – lucrează 1.000 de hectare la 20 de ani Regulă nouă la nivel european pentru pășunile transformate în teren arabil

    Ultimele știri

    Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate