• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Protest cu lapte vărsat pe soșea! Fermierii cer subvenții pentru motorină și prețuri reduse la energia electrică!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Costurile mari la energie și combustibil i-au scos pe fermierii greci în stradă. Aceștia s-au adunat să protesteze duminică – 13 februarie, pe o autostradă din centrul Greciei, la câțiva kilometri de orașul Larissa, unde au vărsat zeci de litri de lapte pe șosea.

    Manifestanții au cerut subvenții pentru a-și reduce costurile cu combustibilul, încetarea majorării prețului la energia electrică și o întrevedere cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

    Agricultorii greci au spus că sunt hotărâți ca pe viitor să închidă toate marile autostrăzi pentru a protesta împotriva creșterii prețurilor la energie.

    Protest al fermierilor greci

    Potrivit abcnews.go.com, Grecia are printre cele mai mari taxe pe combustibil din Uniunea Europeană, reprezentând aproximativ două treimi din preț.

    Președintele sindicatului fermierilor din orașul Tirnavos, la nord de Larissa, Asterios Tsikritsis, a menționat că grecii plătesc mai mult decât dublu pe un litru de motorină.

    ”Motorina costă aproximativ 1,60 euro (per litru), în timp ce în alte țări europene este de 70 de cenți”, a declarat Asterios Tsikritsis, președintele sindicatului fermierilor din Tirnavos, pentru The Associated Press.

    Fermierii greci, printre care mulți crescători de animale, au ieșit în stradă zile la rând și au blocat drumul care leagă orașul Larissa de Kozani, iar duminică – 13 februarie, ei au vărsat lapte pe carosabil în semn de nemulțumire față de deciziile autorităților. ”În prezent, nu se știe dacă noi și turmele noastre vom supraviețui”, a spus și Argiris Bairachtaris, președintele sindicatului crescătorilor de animale din Tirnavos.

    Manifestanții au menționat clar că vor eliminarea clauzei de ajustare a prețului la energie electrică, care reflectă modificările prețului petrolului și importurile de gaze naturale, precum și taxe mai mici pe combustibil.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!