• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Românii vor ajunge să consume resturile aruncate de alte state europene! Semnal de alarmă!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Românii vor ajunge să consume resturile aruncate de alte state europene, dacă nu vor pune accent pe dezvoltarea industriei de procesare alimentară, avertizează europarlamentarul român Daniel Buda.

    Oficialul european a acuzat un ”faliment al clasei politice românești” și a avertizat că dacă lucrurile nu se vor îndrepta, românii vor ajunge să consume ”zgârciurile” aruncate de alți europeni.

    În cadrul unei emisiuni la Antena3, Daniel Buda și-a susținut punctul de vedere exemplificând cu importurile semnificative de carne de porc și menționând că pentru a regla balanța este nevoie de intervenția autorităților.

    ”Trăim un paradox în România, în condițiile în care avem asigurat din sursă internă doar 24% din necesarul de carne de porc. Restul îl importăm din Europa sau din afara UE. Asta, în condițiile în care tu, ca țară, te lauzi că ești prima din Europa la exportul de cereale: porumb, grâu, orz ș.a.m.d. Este nevoie de o intervenție a statului aici. Îmi pare foarte rău să recunosc un faliment al clasei politice pe această direcție, legat de faptul că nu am reușit să găsim mecanismele prin care să punem la punct această dezvoltare a capacității de procesare în România”, a menționat Daniel Buda.

    Mai mult, europarlamentarul român a menționat că oportunitatea este Planul Național Strategic, care alocă bani pentru dezvoltarea industriei de procesare. Totodată, atrage atenția că dacă românii vor rata și această oportunitate, vor ajunge să mănânce resturile pe care le aruncă țări precum Germania sau Franța.

    ”Avem acum această oportunitate prin acest Plan Național Strategic (elaborat în cadrul Politicii Agricole Comune și finanțate de Fondul european de garantare agricolă, n.r.), care alocă 8 miliarde pe un singur pilon de dezvoltare, pe care putem să-i folosim pentru dezvoltarea acestui sector. Dacă nu facem acest lucru, România va deveni o țară în care se vor desface produse și vom mânca, probabil, resturile pe care le aruncă țări precum Germania, Franța sau Italia. Să nu ne imaginăm că ei vor consuma zgârciurile de la un porc sau de la o vită. Este foarte important să încercăm să ne asigurăm o independență alimentară. Ne aducem aminte ce spunea ambasadorul Norvegiei: voi, românilor, nu sunteți normali la cap. Puteți hrăni 80 de milioane de oameni și importați până și banalul cartof sau măr. Situația nu este deloc bună, de aceea mi-am și permis să ridic problema întruna dintre ședințele de la partid. Am spus: Atenție, dacă nu suntem foarte bine ancorați în realitățile din teren – pentru că sunt foarte multe ferme de pui sau de porci care nu se mai repopulează din cauza tarifelor la electricitate – vom fi o țară tributară importurilor de proastă calitate”, a adăugat europarlamentarul Daniel Buda.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!