• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Măsurile urgente pe care Guvernul le va aproba pentru sprijinirea fermierilor!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Lista plăților urgente care se vor face pentru fermieri și măsurile luate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la început de an. Ministrul Agriculturii. Adrian Chesnoiu, a anunțat, marți – 25 ianuarie, care sunt proiectele imediate care sunt prioritare pentru începutul de an.

    ”(…) Celelalte măsuri care vizează sectorul vegetal, în primul rând trebuie să le punem la dispoziție fermierilor acces la surse de finanțare, cât mai ieftine posibil și aceasta este datoria statului și poate interveni. Iar de cealaltă parte să venim cu măsuri de sprijin. Acciza la motorina va intra, sper, joi (27 ianuarie n.r) în ședința de Guvern ca să putem să susținem fermierii, apă gratuită pentru irigații pentru că se anunță un an în care factorii de risc sunt destul de crescuți, compensarea până la 50 la sută a facturilor de energie electrică pentru irigat pentru că am prevăzut că apare această situație cu criza la energie. Iar pentru industria alimentară și celelalte sectoare conexe trebuie să venim cu programe pentru asigurarea independenței energetice și vom lansa sesiuni distincte de finanțate pentru montarea de panouri fotovoltaice sau alte tipuri de energie regenerabilă ca să poată deveni independenți”, a spus ministrul la Antena 3.

     Fermierii așteaptă banii pentru motorina utilizată în trimestrul IV din 2021. Ajutorul de stat se acordă pentru anul 2021 sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,5258 lei/litru.

    De precizat că producătorii agricoli mai au de încasat și o restanță din sumele achitate pentru trimestrul III la motorina utilizată în agricultură în anul 2021, după ce Agrointeligența-AGROINTEL.RO a sesizat că  în conturile fermierilor  sumele pentru ajutorul de stat, plătite de APIA pe 20 decembrie, au ajuns ”trunchiate”. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a întrebat direct la APIA Central care este situația plăților pentru Ajutorul de stat pentru motorină. Directorul general al agenției de plăți, Adrian Pintea, ne-a explicat că fermierii au primit 70 la sută din sumele integrale, bani raportați la plafonul de 191.953.640,00 lei.

    Plăți și ajutoare de stat pentru fermieri, în 2021

    Ministrul a amintit și de restul programelor de care vor beneficia fermierii în 2022, și care momentan se află în stadiul de proiecte de hotărâre de Guvern, publicate pe site-ul MADR sau în curs de finalizare. ”Avem la îndemână măsuri de intervenție și mijloace de intervenție: pe de o parte, sunt acele programe pe care noi le-am bugetat pentru anul 2022. Sunt prinse în buget măsuri de sprijin care vizează sectorul de legume, unde intervenim cu ajutoarele de minimis – avem 225 de milioane de lei alocați. Continuă programul de susținere a producției de usturoi. Am început să nu mai luăm usturoi din China și deja a început să crească producția de usturoi propriu. Avem program de susținere pentru producătorii de cartofi – este pentru prima data când am bugetat un astfel de program – și celelalte măsuri, care sunt fie din buget național, fie din fonduri europene, care vizează sectoarele zootehnice principale, bovine, ovine, caprine, porcine și sectorul avicol”, a mai spus ministrul agriculturii, în emisiunea Punctul de Întâlnire.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!