• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii polonezi cer subvenţie de circa 110 de euro pe hectar pentru îngrășăminte!

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Fermierii din Polonia reclamă prețuri exorbitante la îngrășămintele minerale și solicită Guvernului să le acorde o subvenție de 500 de zloți, adică aproape 100 de euro la hectar.

    Executivul polonez nu se grăbește însă să vină în sprijinul fermierilor. Potrivit ministrului polonez al Agriculturii, Henryk Kowalczyk, nivelul actual al prețurilor îngrășămintelor minerale este într-adevăr ridicat, „dar încă acceptabil pentru fermieri”, informează portalul de știri din sectorul agricol farmer.pl.

    Pe data de 20 decembrie 2021 a avut loc Adunarea Generală a Camerei de Agricultură a voievodatului Lodz (IRW), cu participarea lui Krzysztof Cieciora, adjunctului ministrului Agriculturii,  Printre numeroasele subiecte care au fost abordate în cadrul acestei întâlniri s-a numărat și tema prețurilor ridicate la îngrășămintele minerale.

    În cadrul întâlnirii – conform raportului lui Jerzy Kuzański, directorul Oficiului IRWL – a luat cuvântul, printre alții, și Krzysztof Nowak – un delegat al Consiliului Local IRWL din comitatul Zduńska Wola, care i-a cerut ministrului adjunct Ciecióra să intervină în legătură cu prețurile ridicate la îngrășăminte și alte mijloace pentru producția agricolă.

    Președintele Camerei de Agricultură din Lodz, Bronislaw Weglewski, a declarat că în ultimele șase luni s-au înregistrat dificultăți în ceea ce privește achiziționarea de îngrășăminte minerale, în principal azot și îngrășămintele complexe.

    Weglewski a propus ca, la fel ca în cazul combustibilului pentru fermieri, să se introducă compensații pentru achiziția de îngrășăminte minerale, în valoare de cel puțin 500 de zloți pe hectar (echivalentul a 110 euro pe hectar).

    Ministrul adjunct Cieciara a declarat că se vor acorda ajutoare fermierilor afectați. De asemenea, sunt în desfășurare discuții cu producătorul Grupa Azoty care va începe să vândă îngrășăminte direct fermierilor.

    În cadrul ședinței s-a mai subliniat că, din martie, va fi lansat sistemul de sprijin pentru creșterea profitabilității fermelor mici.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!