• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenție APIA pentru bunăstare bovine și ovine! Vestea așteptată de mulți fermieri!

    agrointeligenta.ro

    Subvenția APIA pentru bovine și ovine va fi acordată crescătorilor români în curând. Vestea așteptată de mulți fermieri a venit într-un mod neașteptat. Mai exact, co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a declarat la ieșirea de la o întâlnire cu ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, că fermierii vor primi un sprijin consistent pentru bunăstarea animalelor.

    ”Discuţia a fost una foarte bună, împreună cu specialiştii noştri pe agricultură am găsit cale de dialog cu ministrul (…). Avem asigurările domnului ministru, care sunt transpuse în viitorul Plan Naţional Strategic, la care participăm împreună cu specialiştii noştri. Am trimis deja propunerile noastre pentru viitorul PNS. Până acum s-a mers foarte mult pe creşterea porcilor şi pe pasăre. De acum înainte, se vor da subvenţii şi pentru bovine, şi pentru oi. O să fie un fond special alocat, în care o să fie ca beneficiari şi ciobanii. Plăţile, faţă de anii trecuţi, se vor face la timp, aşteptăm documentaţia, parcă 400 de milioane”, a menționat deputatul AUR, George Simion.

    De precizat că în fișele pentru Planul Național Strategic – PNS, publicate de Ministerul Agriculturii pe finalul mandatului lui Adrian Oros, schemele de bunăstare pentru animale prevedeau doar păsările și suinele. Nici crescătorii de ovine și nici cei de bovine nu erau ”în cărți” să primească altă subvenție, ei fiind trecuți cu sprijinul cuplat din zootehnie și cu ajutorul național tranzitoriu.

    Noile scheme de subvenționare pentru perioada 2023-2027 se află încă la nivel de consultare, un proiect de PNS urmează să fie finalizat până la finele acestei luni pentru a fi transmis Comisiei Europene.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!