• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Știuleții de porumb – alternativă ecologică la sarea folosită în deszăpezirea drumurilor!

    agrointeligenta.ro

    Știuleții de porumb pot înlocui sarea folosită de deszăpezirea drumurilor. Față de sare, folosirea știuleților nu prezintă niciun risc pentru mediu.

    Alternativele ecologice la sarea de drum sunt o preocupare pentru autoritățile din Germania și nu numai. Cum se pune preț tot mai mult pe soluții prietenoase cu mediul, sarea a ajuns să fie interzisă de unele municipalități, iar cine dă cu care pentru a scăpa de polei riscă amenzi usturătoare, potrivit agrarheute.com.

    Sarea dăunează florei și faunei, adică plantelor precum copacii, apei și animalelor domestice și sălbatice. Este chiar dăunătoare vehiculelor și structurilor din beton și, în funcție de amploare, reparațiile pot ajunge la costuri foarte ridicate.

    Alternativele ecologice la sarea de drum pentru deszăpezire includ:

    Dintre alternativele ecologice la sarea de drum, știuleții par să fie cei mai accesibili. Așternutul biodegradabil de iarnă, produs din știuleți de porumb măcinați, se comercializează deja în mai multe țări din vestul Europei. Pentru a fi folosiți la deszăpeziri, știuleții se mărunțesc, adică se macină, apoi se cern și se elimină praful lor.

    Efectul ”făinei” de știuleți asupra poleiului este similar cu cel al granulelor de sare sau al nisipului. Materialul obținut din știuleți de porumb nu se dizolvă în apă, nu apar pete sau straturi de praf. În același timp, este blând cu labele animalelor. Odată purtat în interior, nu zgârie suprafețele sensibile.

    În SUA și Canada, alternativa tot mai populară la sarea de drum este un amestec de sirop de sfeclă. Acest produs protejează flora și fauna, precum și vehiculele cu motor. Potrivit Washington Post, tot mai multe companii de deszăpezire din America de Nord amestecă sucul de sfeclă roșie sau siropul de sfeclă roșie cu sare de drum. Amestecul lipicios face ca sarea să fie risipită de vânt și, în plus, se face o economie importantă prin faptul că produsul aplicat are un conținut de sub 30% sare. Astfel, se folosește 23% sare, 62% apă și 15% sirop de sfeclă.

    După ce zăpada se topește, materialul biodegradabil poate fi măturat și chiar colectat pentru a fi utilizat și cu alte ocazii.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    O primărie s-a apucat să cultive cartofi pentru a le asigura elevilor din comună o masă caldă Porumb BC Kekec, performanță în toată România Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte