• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Florin Ciobanu, Asociația Forța Fermierilor, vine cu o veste bună pentru fermieri!

    Roxana Dobre -

    O submăsură importantă pentru care proiectele se puteau depune până la sfârșitul anului va fi prelungită cu o lună, astfel încât beneficiarii să aibă destul timp la dispoziție să acceseze banii europeni care se derulează prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Este vorba despre submăsura 16.4, cu componenta 16.4a – Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol.

    Florin Ciobanu, președinte al Asociației Tinerilor Fermieri din județul Olt și vicepreședintele al Asociației Forța Fermierilor (AFF), a transmis vestea bună în premieră pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, privind prelungirea submăsurii 16.4.

    ”Asociația Forța Fermierilor avea pregătit un memoriu în acest sens, o cerere care urma să fie înaintată către ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, pentru a solicita prelungirea liniei, adică să nu se închidă pentru că mai sunt bani și mai avem câteva proiecte în lucru, la care nu știm sigur că ne încadram pentru a le finaliza până la 31 decembrie. Dar astăzi (marți – 21 decembrie), în urma unei discuții pe care am avut-o cu domnul ministru, am menționat și intenția noastră de a depune o solicitare pentru o prelungire și ni s-a confirmat că deja au luat în calcul și vor anunța prelungirea liniei. Schema era până la sfârșitul anului și cred că prelungirea va fi de o lună”, a explicat Florin Ciobanu.

    Acesta spune că prelungirea cu o lună va oferi un termen suficient pentru fermieri ca să acceseze banii, fie că aveau dosare deja în lucru sau se decid acum să depună cerere pentru finanțare.

    ”Este timp destul pentru noi și toți ceilalți care încă mai aveau dosare în lucru ca în luna ianuarie să depună fără grabă proiectele. Sigur, că dacă există cooperative sau fermieri care s-au gândit să depună, o pot face, nu sunt avantajate doar dosarele deja începute. Era păcat ca banii să se piardă pentru că este o linie extrem de importantă și noi chiar avem lipsuri pe partea de promovare a produselor românești și ar fi bine ca banii să fie accesați de cât mai mulți beneficiari”, a mai spus vicepreședintele Asociației Forța Fermierilor.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri Așa, da! O primărie îi scutește pe fermieri de impozitul pe teren și a redus cu 50% impozitul la utilaje agricole Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă

    Ultimele știri

    Cel mai mare producător de cârnați din Germania închide o fabrică în Brandenburg și disponibilizează 500 de angajați Un militar a obținut ilegal fonduri destinate tinerilor fermieri. Angajați ai AFIR, complici! Un fermier a cerut subvenții APIA pe terenuri deținute de Hidroelectrica