• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția care intră de luni în conturi. Decizia pentru fermieri, publicată în Monitorul Oficial!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii vor avea în conturi de luni, 20 decembrie, o nouă subvenție achitată prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). După ce Guvernul a aprobat suplimentarea sumelor pentru subvenția la motorină, aferentă anului 2021, astfel încât să fie achitat și trimestrul III, iar documentul a fost publicat în Monitorul Oficial, ulterior vineri, 17 decembrie, au fost publicate și cantitățile de motorină aferente perioadei 1 iulie 2021—30 septembrie 2021 determinate la plată și nedecontate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare.

    Ordinul semnat de ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, permite începerea plăților iar primele sume vor ajunge în conturi luni, 20 decembrie. ”Se aprobă cantitățile de motorină determinate la plată și nedecontate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, aferente perioadei 1 iulie 2021— 30 septembrie 2021, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare. Cantitățile totale de motorină sunt de 122.192.830,261 litri și valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 191.953.640,00 lei”, se arată în ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial.

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, hotărârea aprobată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial completează sumele necesare pentru plata către fermieri a ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul III al anului 2021 (perioada 1 iulie 2021 – 30 sept. 2021).

    Astfel, s-a majorat cu 187.963.234 lei fondurile alocate schemei de sprijin pentru motorina utilizată în agricultură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2021, iar suma totală alocată cu această destinație crește de la 569.039.000 lei, la 757.002.234 lei.

    Pățile se fac prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură 

    Fermierii primesc după circa 2 ani motorina pentru trimestrul III în anul în curs. ”Facem mențiunea ca prin aprobarea acestui act normativ, reluăm bunul obicei din 2017 și 2018 și plătim Trimestrul III în anul în curs, pentru că știm cat de important este pentru fermieri să primească sumele la timp, mai ales în situația actuală a creșterii prețurilor la combustibili, inputuri și energie”, a precizat MADR într-un comunicat de presă.

    Fermierii primesc un cuantum de 1,5721 lei/litru, care reprezintă diferenţa dintre rata accizei standard prevăzute de Legea nr. 227/2015 şi rata accizei reduse.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!