• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA plătește de astăzi restanțele la ajutorul de stat din sectorul de creștere a animalelor!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Subvenția pentru care s-a majorat plafonul din anul 2021 intră de vineri, 17 decembrie, la plată! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că, prin centrele județene, efectuează plata ajutorului în sectorul creșterii animalelor pentru diferențele rămase din mai multe luni aferente anului 2021.

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, Guvernul a decis în ședința din 10 decembrie, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), să majoreze ajutorul de stat în sectorul de creștere a animalelor.

    Astăzi, 17 decembrie, APIA a anunțat că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru diferențele următoarelor luni:

    – septembrie și trimestrul al III-lea 2021 în sumă de 8.238.365,56 lei pentru un număr de 57 solicitanți;
    – august 2021 în sumă de 255.420,60 lei pentru un număr de 10 solicitanți;
    – iulie 2021 în sumă de 91.599,79 lei pentru un număr de 7 solicitanți;
    – iunie și trimestrul al II-lea 2021 în sumă de 4.822.043,51 lei pentru un număr de 40 solicitanți;
    – martie 2021 în sumă de 496.662,20 lei pentru un solicitant
    – mai 2021 în sumă de 2.976,48 lei pentru un solicitant.

    Suma totală autorizată la plată este de 13.907.069,54 lei și se acordă pentru un număr de 116 solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat.

    Schema de ajutor de stat are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a celor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

    Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.

    Intensitatea ajutorului de stat este:

    a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menținerii registrelor genealogice;
    b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terți sau în numele unor terți pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!