• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tânăr Fermier: Vârsta între 35 și 40 de ani, cu studii sau competențe adecvate!

    agrointeligenta.ro

    Noua Politică Agricolă Comună vine cu schimbări în ceea ce privește definiția ”tânărului fermier”. Acesta trebuie nu doar să fie instalat șef de exploatație, ci și să îndeplinească anumite criterii de vârstă și de competențe.

    Conform Regulamentului UE 2021/2115, publicat luni, 6 decembrie, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, definiția „tânărului fermier” este prevăzută astfel încât să includă:

    – o limită superioară de vârstă stabilită între 35 și 40 de ani;

    – condițiile pentru a fi „șeful exploatației”;

    – formarea sau competențele adecvate necesare, astfel cum sunt stabilite de statele membre.

    În premieră, statele membre pot decide să coboare limita de vârstă de la 40 de ani până la 35 de ani, însă este puțin probabil ca pragul să fie modificat de țări, având în vedere că îmbătrânirea populației este o problemă la nivelul UE.

    Conform Regulamentului UE menționat, noile reguli se vor aplica pentru finanțările europene din perioada 2023-2027.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!