• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primii fermieri pe listele de plăți finale de la APIA!

    agrointeligenta.ro

    Primii fermieri care intră pe listele de plăți finale de la APIA. Agricultorii și crescătorii de animale care au cele mai mari șanse să intre l plata regulară a subvențiilor sunt aceiași care au încasat și avansul achitat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, APIA, până la 30 noiembrie.

    Deși poate părea nedrept, cei care au încasat avans vor fi și primii care vor intra la plata regulară. Motivul este acela că acești beneficiari de subvenții au cererile clare, nu au erori sau controale care să întârzie autorizarea plății.

    Pe măsură ce și cererile fermierilor aflați la control sau care au erori vor fi soluționate și închise, și acești beneficiari vor putea fi autorizați de funcționari să încaseze sumele cuvenite.

    În categoria celor care pot primi plata regulară intră atât agricultori, cât și crescătorii de animale care au pășuni sau care sunt eligibili la plata sprijinului cuplat pentru speciile ovine și caprine.

    Fermierii care au primit avansul APIA încasează la acest moment numai diferența rămasă la schemele deblocate. Astfel, pentru cei care au primit avans 70 la sută din cuantumul pe hectar restul sumelor ce urmează plătite sunt:

    Schema de plată unică pe suprafață – SAPS: 30 la sută din 472,3630 lei/ha (suma integrală pe hectar n.r) adică 141,7089 lei/ha;
    Plata redistributivă
    – primul interval 1-5 ha, inclusiv: 30 la sută din 24,7375 lei/ha adică 7,4212 lei/ha;
    – al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv: 30 la sută din 238,2008 lei/ha adică 71,4602 lei/ha;
    Plata pentru înverzire: 30 la sută din 286,4261 lei/ha adică 85,9278 lei/ha;
    Plata pentru tinerii fermieri: 30 la sută din 200,1333 lei/ha adică 60,0399 lei/ha;
    Sprijin Cuplat Zootehnic (SCZ) ovine/caprine: 30 la sută din 85,2949 lei/cap adică 25,5884 lei/ha.

    Deși se anunțase că din 2 decembrie vor intra la plată și crescătorii de bovine care au sprijin cuplat, aceștia nu pot fi autorizați încă pentru că Hotărârea de Guvern cu plafoanele alocate acestei scheme nu a fost încă aprobată.

    Alte scheme APIA care nu au fost încă autorizate la plată sunt:

    Termenul de plată pentru autorizarea la plată a subvențiilor pe 2021 este 30 iunie 2022.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!