• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția APIA pentru motorină va fi majorată și extinsă pentru mai mulți beneficiari

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Acciza la motorină primită de fermieri trebuie actualizată! Subvenția APIA la motorină, mai exact ajutorul de stat pentru acciză, ar putea crește după ce valoarea acesteia va fi actualizată conform costurilor pe care le au în prezent fermierii dar și a creșterii majore a litrului de motorină la pompă. Fermierii primesc în prezent un cuantum de 1,572 lei/litru pentru anul 2021.

    Ministrul propus al agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat miercuri, 24 noiembrie, că acciza la motorină trebuie actualizată la nivelul costurilor la actuale. Acesta a punctat că schema ar putea fi și extinsă pentru industria alimentară. ”(…) Și evident extinderea ei pentru a sprijini industria alimentară”, a punctat ministrul.

    Reamintim că în 2021 fermierii primesc 1,572 lei/litru care se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare. Plata se acordă în baza cererilor de rambursare depuse trimestrial de fermieri pentru sectorul vegetal, sectorul zootehnic, sectorul îmbunătățiri funciar. Subvenția la motorină a fost introdusă în 2015.

    Cuantumul accizei la motorină se calculează anual ca diferenţa dintre nivelul  accizei standard pe anul în curs și rata accizei reduse. Sumele și cantitățile de motorină care intră la plată sunt aprobate trimestrial prin Hotărâre de Guvern și sunt achitate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) prin centrele județene.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!