• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oficial, ANM: Fenomen periculos anunțat în 21 de județe până sâmbătă!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fenomen periculos până mâine, în 21 de județe. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri – 28 ianuarie, o atenţionare Cod galben de viscol, ce vizează zonele montane din 21 de judeţe, până sâmbătă dimineaţa.

    Potrivit meteorologilor, în intervalul 28 ianuarie, ora 10:00 – 29 ianuarie, ora 8:00, la munte, în special la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăşi 80 – 100 km/h, va fi viscol, zăpadă troienită şi vizibilitate redusă. Vineri (28 ianuarie), pe arii restrânse, intensificări ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief din Transilvania şi Oltenia, cu viteze de 45 – 55 km/h.

    De asemenea, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (29/30 ianuarie), vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, dar îndeosebi la munte, unde va fi viscol.

    Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Maramureş, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Cluj.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Porumb BC Kekec, performanță în toată România Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere