• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Disperarea unui crescător de vaci: ”Animalele sunt viaţa mea, dar nu mai pot! Statul român m-a învins!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Crescător de vaci ajuns la capătul puterilor. „Nu mai pot să le ţin, statul m-a învins”, susține cu mâhnire un fermier care nu mai poate face față scumpirilor din ultima perioadă. De când s-a majorat preţul energiei electrice şi a carburanţilor, totul a luat-o razna, astfel că fermierii nu mai ţin pasul cu preţurile mari. Atâta timp cât litrul de lapte se colectează cu 1,20, iar preţul furajelor s-a triplat, ei spun că nu mai pot creşte vacile şi că vor renunţa la zootehnie.

    Un crescător de bovine din Constanța spune că va renunţa la ferma de vaci, în condiţiile în care subvenţiile pe cap de animal sunt mici, iar preţul furajelor tot mai mare. Practic, nu mai poate ţine pasul scumpirilor. „Ne gândim serios ca după data de 15 noiembrie să ducem animalele la abator, că vine iarna şi nu mai putem să le hrănim. Şi să le mulgi te costă mai mult decât valoarea unui litru de lapte colectat. Vaca este cel mai greu animal de crescut, iar în vremurile pe care le trăim nu mai îmi permit să ţin 20 de vaci. O să păstrez jumătate iar restul le vând la carcasă. Să nu credeţi că-mi este uşor, după ce aproape toată viaţa am crescut bovine. Sunt viaţa mea dar nu mai pot, statul român m-a învins”, a spus mâhnit pentru www.cugetliber.ro, Aurel Zisu din satul Dorobanţu, judeţul Constanţa.

    În Dobrogea, potrivit datelor Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa sunt înregistrate un număr de 17 exploataţii autorizate, 6 centre de colectare şi 162 de ferme mixte de ovine, caprine şi bovine. Anul acesta, ministrul Agriculturii, Adrian Oros a tăiat de pe lista subvenţiilor crescătorii de bovine.

    Fermierii sunt nemulțumiți și de subvenția mică pe care au primit-o din bugetul de stat și care a suferit scăderi drastice față de anul 2020. Aceștia au primit o plată simbolică de 5 lei/animal, sumă despre care mulți crescători spun că s-au simțit ”umiliți” de stat.

    Fermierii nu mai vor să intre cu animalele în iarnă

    Crescătorii de animale care şi-au deschis un magazin propriu de desfacere au cât de cât un profit. Restul crescătorilor care nu au nici unde să-şi vândă produsele, şi nu primesc nici subvenţii, nu au nicio şansă de supravieţuire.

    „Nu mai ţinem animalele în iarna asta. Căutăm să le vindem pentru că nu mai putem. Într-un an sau doi ani dispare zootehnia pentru că nici statul nu este interesat să ne susţină. Spre exemplu şi carcasa de carne de vacă se vinde la noi cu 2 euro/kg, în timp ce în ţări ca Franţa sau Israel preţul este dublu şi ceva. La noi totul se scumpeşte dar nimeni nu se gândeşte şi la oameni. Poate asta şi vor, să dispărem de pe piaţă şi să fim doar cumpărători”, a spus pentru sursa citată Maria Ivanovici din satul Nuntaşi.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca