• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum arată și ce semințe produce fabrica Fertillia de la Mureni, județul Mureș

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Întreprinzătorii și fermierii români au reușit, prin intermediul investițiilor, să se adapteze concurenței cu marile companii străine, deși decalajul tehnologic dintre România și Occident părea greu de surmontat în anii de după Revoluție.

    Un model în acest sens este Fertillia – Semințe pentru România, unul dintre cei mai importanți producători de semințe din țara noastră, care performează cot la cot cu corporații din Europa sau SUA care sunt pe piață de peste o jumătate de secol.

    Semințele Fertillia sunt produse în fabrici moderne din Tichilești – județul Brăila, Baldovinești – județul Brăila şi Mureni – județul Mureș, plasate în puncte strategice ale României. Am vizitat o astfel de fabrică – cea de la Mureni, de lângă Sighișoara – pentru le prezenta cititorilor Agrointeligența o parte din tehnologia de peste 10 milioane de euro, care asigură companiei Fertillia o capacitate de procesare de peste 20.000 to/an.

    ”Instalațiile pe care le avem ne ajută să procesăm semințe de porumb, de grâu, orz, ovăz, orzoaică de primăvară, mazăre, triticale, soia și lucernă drajată. În urma procesului de condiționare, semințele ajung cu o puritate de 99%, astfel că germinația să fie asigurată de peste 90% boabe germinabile care să ajungă în câmp” a declarat Petru Bota, șeful bazei de procesare de la fabrica Fertillia din Mureni, județul Mureș.

    Experții în sămânță Fertillia pot fi contactați la numărul de telefon +40 769 000 942

    Mai multe detalii pot fi obținute aici: www.fertillia.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!