• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vaci moarte într-un incendiu de proporții care a cuprins o gospodărie

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Un incendiu puternic a dus la moartea a trei bovine și la pagube materiale semnificative. Focul a cuprins în data de 7 septembrie, marţi după-amiază, o gospodărie din comuna Gherăseni, județul Buzău.

    Primele care au ars au fost anexele, iar structura a fost afectată pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi. De asemenea, au ars câteva tone de furaje, iar 3 bovine care se aflau în interiorul grajdului au murit din cauza fumului, potrivit adevarul.ro.

    La fața locului s-au deplasat echipajele de la Detașamentul de Pompieri Buzău, cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, care au localizat focul și au lucrat la lichidarea flăcărilor.

    Cauza incendiului va fi stabilită după o anchetă a specialiştilor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău amintește oamenilor că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se poate sancţiona contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.000 – 2.500 lei.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM