• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fondurile europene pentru micii fermieri și tineri. Anunțul agenției pentru toți agricultorii!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Îndrumare AFIR pentru a facilita accesarea fondurilor nerambursabile de către tinerii fermieri și pentru fermele mici! Agenția anunță că în vederea pregătirii lansării sesiunilor de primire a cererilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a realizat, în premieră, două îndrumare pentru accesarea fondurilor europene dedicate submăsurilor 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    „Sprijinul financiar acordat prin măsurile forfetare reprezintă o soluție reală pentru dezvoltarea tinerilor fermieri, dar și pentru micii fermieri și am dorit să le punem acestora la dispoziție, pe lângă ghidurile complete care vor fi publicate în cel mai scurt timp, o serie inedită de materiale de informare tehnică. Îndrumarele pentru accesarea fondurilor europene, la care s-a lucrat în AFIR în ultima vreme, prezintă demersurile concrete pe care trebuie să le parcurgă un solicitant de fonduri pentru a obține finanțare nerambursabilă și conțin inclusiv un Plan de afaceri pe care tinerii fermieri îl pot folosi ca model pentru completarea propriilor cereri de finanțare. Îmi doresc ca aceste îndrumare să ajute potențialii beneficiari și mă voi asigura că acesta este doar un început în ceea ce înseamnă acordarea din partea AFIR a unui sprijin concret, corelat cu nevoile reale ale beneficiarilor PNDR”, a precizat Mihai Moraru, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

    Conform sursei citate, aceste materiale informative au o structură suplă, clară și conțin un model de Plan de afaceri și informații concrete care permit fiecăruia dintre cei interesați de aceste linii de finanțare să obțină datele relevante pentru a decide accesarea sprijinului financiar, potrivit nevoilor reale ale exploatației agricole.

    Îndrumarele pentru accesarea fondurilor europene prin submăsurile 6.1 și 6.3 pot fi descărcate gratuit de pe pagina de internet a AFIR – www.afir.info – din secțiunea Investiții PNDR, sM 6.1 și sM 6.3.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!