• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele fonduri europene care pot fi accesate de fermieri în acest an. Sesiunea se lansează pe 29 iulie

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Primele submăsuri pe fonduri europene din acest an dedicate fermierilor. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță deschiderea primelor sesiuni de depunere în acest an a cererilor pentru finanțare europeană nerambursabilă. Acestea se adresează producătorilor agricoli care își asigură terenurile sau animalele și celor care doresc să își înființeze grupuri de producători.

    Fermierii vor putea depune începând cu sfârșitul lunii iulie cererile de finanțare pentru submăsura 17.1 și va fi lansată sesiunea de depunere de proiecte pentru submăsura 9.1. Aceste submăsuri se derulează în acest an în condiții cu cele similare din anii trecuți, făcând parte din ”setul” de finanțări alocate României pentru perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat, astăzi, joi – 22 iulie, lansarea sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 – ”Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” și de depunere a proiectelor pentru submăsura 9.1 – ”Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, potrivit unui comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Pentru submăsura 17.1 – ”Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare se va desfășura în intervalul 28 iulie, ora 09.00 – 31 octombrie 2021, ora 16.00.

    Alocarea financiară aferentă acestei submăsuri este de 31.200.000 euro, sprijinul public nerambursabil fiind de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de fermier.

    Totodată, sesiunea aferentă submăsurii 9.1 – ”Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, se va desfășura în intervalul 29 iulie, ora 9.00 – 29 octombrie, ora 16.00.

    Alocarea financiară pentru această sesiune de depunere proiecte este de 6.769.295 euro.

    Pentru a accesa Ghidurile Solicitantului aferente celor două submăsuri puteți accesa paginile de internet www.madr.ro și www.afir.info, se mai arată în informarea MADR.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!