• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Distanța minimă între case. Cât de aproape de vecini poți ridica o construcție nouă

    agrointeligenta.ro

    Distanța minimă prevăzută de lege între case. Și nu numai distanța minimă între case, ci și între casa vecinului și alte construcții precum blocuri, hale, clădiri de birouri. Codul Civil reglementează distanțele minime la care se pot ridica noi construcții în raport cu cele deja existente.

    Ce distanță minimă trebuie să am față de vecini, se întreabă mulți români care își construiesc o casă sau o construcție care le folosește la fermă sau în afaceri.

    Legislația din România prevede distanța minimă în construcții, adică distanța pe care o construcție nouă trebuie să o respecte în raport cu clădirile deja existente.

    Distanța minimă între case: 60 de centimetri

    Distanța minimă între case este stipulată în Codul Civil la articolul 612, fiind vorba despre o distanță minimă de 60 de centimetri față de linia de hotar.

    Distanța minimă între case. ”Orice construcții, lucrări sau plantații se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanțe minime de 60 de cm față de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanța minimă se poate face prin acordul părților exprimat printr-un înscris autentic„, spune textul legii valabile pe tot teritoriul României.

    De asemenea, în Codul Civil se arată că ”nu este permis să se facă fereastră sau deschidere în zidul comun decât cu acordul proprietarilor”.

    Distanță minimă la fereastra de lumină

    Distanța minimă pentru fereastra de vedere

    Pentru fereastra de vedere, legislația prevede obligația de a se păstra o distanță ”de cel puțin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparținând proprietarului vecin și fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond”.

    Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanță mai mică de un metru.

    Distanța se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe fața zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar. Distanța, și în cazul lucrărilor neparalele, se măsoară tot perpendicular, de la punctul cel mai apropiat al lucrării de linia de hotar și până la această linie.

    De precizat că dispozițiile privind fereastra de vedere ”nu exclud dreptul proprietarului de a-și deschide, fără limită de distanță, ferestre de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat”.

    Picătura streșinii, în Codul Civil

    Codul Civil clarifică și locul unde trebuie să se scurgă apa de pe acoperișul caselor.

    Articolul 611, denumit Picătura streșinii, prevede: ”Proprietarul este obligat să își facă streașina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin”.

    Distanța minimă pentru plantarea unui pom față de curtea vecinului

    Distanța minimă pentru plantarea unui copac în raport cu gardul vecinului este de minim de 2 metri, se arată în Codul Civil la articolul 613. ”În lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor și a gardurilor vii”, se arată în legislație.

    Dacă distanța minimă pentru plantarea unui pom nu este respectată, atunci ”proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantațiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate”.

    ”Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum și dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său”, se mai arată în Codul Civil, la articolul 613.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM