• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Acuzații de mită la APIA. Fermierii spun că li s-a cerut bani pentru ”urgentarea” plății subvențiilor

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Acuzații la adresa funcționarilor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din județul Botoșani. Un scandal local pornit în urma mai multor sesizări din partea agricultorilor din județ i-a determinat pe oficialii de la APIA Central să se deplaseze în zona Moldovei și să ia măsuri.

    Potrivit Știri.botosani.ro, favorizarea fermierilor în ceea ce privește prioritizarea acordării subvențiilor a intrat în atenția oficialilor de la București, care au trimis și un ”emisar” care a luat act de problemele existente la nivelul Agenției de Plăți și Intervenției în Agricultură Botoșani.

    Directorul general al APIA, Adrian Pintea l-a trimis la Botoșani, pe directorul general adjunct Cornel Constantin Turcescu, care a avut o întâlnire cu o serie de fermieri botoșăneni, nemulțumiți de tratamentul de care au parte din partea inspectorilor APIA Botoșani.

    Conform surselor oficiale de la centru, citate de presa locală, sunt vizați câțiva funcționari APIA Botoșani care au pretins sume de bani de la fermieri pentru a le facilita plata subvențiilor, a dosarelor care sunt trimise la București pentru autorizarea la plată.

    ”Mi s-a solicitat din partea unui funcționar al APIA un procent de 20 la sută din valoarea subvenției pe care o aveam de primit. Am făcut plângere la nivel de Parchet și nu mi se pare corect ca din ceea ce mi se cuvine să fiu comisionat de un angajat al statului”, declara lunile trecute, în presa locală, un fermier din Botoșani.

    Interpelat în legătură cu acest subiect, Liviu Zaharia, directorul APIA Botoșani, a declarat că a auzit despre aceste acuzații.

    “Am cunoștință despre aceste acuze, dar nu am primit nimic oficial. Vă dați seama că este vorba de imaginea instituției. Voi analiza personal acest caz și vă voi anunța. Nu ne permitem să creăm o stare de disconfort la nivel de unitate”, a declarat directorul APIA Botoșani, Liviu Zaharia.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    ANSVSA și Primăria Sectorului 1 organizează „Sigur și Gustos”, cel mai mare târg al producătorilor autohtoni din Capitală AgroReclamații. Fermier: APIA nu dă adeverințe pentru credite. Ca să luăm îngrășăminte, girăm cu casa Oficial Kiev: Ucraina este dispusă să amâne accesul la subvențiile agricole ale UE în vederea aderării Surse: Florin Barbu, înlocuit la conducerea MADR de Diana Buzoianu, ministru al Mediului Surse APIA: Dosare deblocate la plată pentru fermierii care aveau cererile blocate