• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Oros: Termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul la legume – 15 iulie!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ajutorul promis legumicultorilor, amânat până în toamnă! Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, lansat în dezbatere publică pe 25 martie de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) încă nu a ajuns să se pună în aplicare! Adrian Oros, ministrul agriculturii, spune că măsura a fost ”renegociată” iar cererile au termen de depunere 15 iulie.

    ”Pe circuitul legislativ avem Hotărârea de Guvern cu legumele în spații protejate care a plecat din minister acum 10 săptămâni. Sigur am renegociat cu mediul asociativ termenele în așa fel încât să fie impactată zona de extrasezon din toamnă. Avem alocate 150 de milioane euro, termenul de depunere este 15 iulie iar valorificarea se face între 2 noiembrie și 2 decembrie. În așa fel încât legumicultorii care fac legumicultură în spații protejate, nu doar pentru tomate ci și pentru ardei, vinete să poată să beneficieze”, a spus Oros.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a informat despre această schimbare aici: Programul Legume 2021. Banii – numai pentru producția vândută după 1 noiembrie

    Față de programul ”Tomata”, ajutorul de minimis pentru legume prezintă o serie de diferențe. În primul rând că se sprijinul se poate accesa cu mai multe legume – fiecare cu pragul său de producție minimă ce trebuie valorificată cu acte, apoi suma maximală pe care o poate lua un fermier este de 2.000 de euro, iar întreaga schemă este derulată prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), nu prin Direcțiile Agricole Județene (DAJ). Controalele în exploatații vor fi făcute cu echipe mixte formate din reprezentanți ai APIA și ai DAJ.

    Despre condiții, culturi eligibile, acte necesare, condiții și plăți citiți aici: Minimis legume sere și solarii 2021: condiții, culturi eligibile, acte necesare, condiții și plăți


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!