• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Programul Legume 2021. Banii – numai pentru producția vândută după 1 noiembrie

    agrointeligenta.ro -

    Cultivatorilor de legume în solar și sere li s-a promis că anul acesta programul Tomata va fi înlocuit cu o altă schemă de sprijin, tot un ajutor de minimis. Acesta ar fi trebuit să fie deja în plină desfășurare, numai că la Ministerul Agriculturii și în Guvern nu s-a aprobat hotărârea prin care noul program să intre în vigoare.

    Conform informațiilor Antena 3, sprijinul pentru cultivarea legumelor va veni numai pentru tomatele și celelalte legume eligibile care se comercializează după data de 1 noiembrie. Vorbim, astfel, de tomate din ciclul al doilea de cultură, de roșii de toamnă/iarnă.

    ”După ce a eliminat Programul Tomata, Adrian Oros a promis subvenții de câte 2.000 de euro pentru cultivarea roșiilor, ardeilor, castraveților și a verzei în sere și solarii. Doar că programul nu are norme de aplicare şi va putea fi accesat doar pentru cei care vând după 1 noiembrie„, potrivit Antena 3.

    Citiți și: Minimis legume sere și solarii 2021: condiții, culturi eligibile, acte necesare, condiții și plăți

    Anul acesta, legumicultorilor li s-a promis un sprijin de maxim 2.000 de euro per exploatație dacă au în cultură roșii, ardei gras sau lung, castraveți, varză albă sau roșie și vinete. Conform proiectului de HG, termenul limită pentru depunerea cererilor și a documentelor justificatoare era 17 mai 2021.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Regulă nouă la nivel european pentru pășunile transformate în teren arabil Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble!

    Ultimele știri

    Oierii, în plin sezon al fătărilor în ferme. Ionică Nechifor, Moldoovis: Prețul mieilor de Paști va crește cu minim 7-10% Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius