• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 20 mai – Ziua Mondială a Albinelor

    agrointeligenta.ro -

    20 mai – Ziua Mondială a Albinelor. Începând din 2018, în fiecare an, în această zi sunt sărbătorite harnicele polenizatoare cărora le recunoaștem importanța.

    Inițiativa unei zile internaționale dedicate albinelor a aparținut Asociației Apicultorilor din Slovenia și a fost susținută și de federația ROMAPIS prin apelul făcut eurodeputaților români de a sprijini acest demers în anul 2016.

    Albinele sunt cele mai importante vieţuitoare de pe pământ. Ne dau hrană sănătoasă, întreţin 78% din flora autohtonă şi aduc venituri, Uniunii Europene, de peste 14 miliarde de euro, pe an, din vânzarea produselor apicole.

    Statisticile arată că, la nivel global, în ultima sută de ani, populaţia de albine s-a redus cu 30%. În România, însă, numărul familiilor de albine a crescut cu aproape un milion, în ultimii 10 ani.

    În 2019-2020, România ocupa locul doi în UE, după Spania, la număr de familii de albine. În schimb, la noi, numărul apicultorilor s- a înjumătăţit în ultimul deceniu.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Cadastru gratuit 2026. Documente necesare pentru intabularea gratuită a unui teren sau a unei case Regulă nouă la nivel european pentru pășunile transformate în teren arabil Povestea unei tinere de succes – lucrează 1.000 de hectare la 20 de ani

    Ultimele știri

    Un fermier deszăpezește gratuit drumurile din comuna sa Președintele Nicușor Dan confirmă: ”România a votat PENTRU acordul UE-Mercosur. Agricultura noastră este protejată” Politico: Mercosur a fost adoptat. România este printre țările care au votat pentru acord