• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sesiune nouă pentru ajutorul de minimis: Cererile pentru răcitoarele de lapte se primesc și în perioada 1 februarie-15 aprilie

    agrointeligenta.ro

    Fermierii care au în bătătură cel mult cinci vaci de lapte mai primesc o șansă pentru a accesa ajutorul de minimis destinat achiziției tancurilor de răcire. Pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost postat proiectul de hotărâre de guvern care prevede că o nouă sesiune de primire a cererilor se va desfășura în perioada 1 februarie-15 aprilie. Guvernul speră ca în acest fel, micii producători să nu fie eliminați din piață în urma restricțiilor europene de igienă impuse la comercializarea laptelui de la 1 ianuarie 2014.

    Structurile asociative ale micilor fermieri vor putea solicita ajutoare de la stat pentru achiziționarea de tancuri de răcire, iar cererile se depun la primăriile unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună pe a căror rază sunt înregistrate sediile sociale ale structurilor asociative respective. Inițial, MADR acordase o perioadă relativ scurtă, 20 noiembrie – 30 decembrie 2013, pentru depunerea cererilor.

    Fonduri pentru 3.177 de tancuri

    Fiecare beneficiar va putea primi un ajutor maximum de 22.310 de lei, la un curs de schimb de 4,462 lei pentru un euro, adică 5.000 de euro. În total, bugetul alocat pentru ajutoarele de minimis vor putea acoperi cumpărarea a 3.177 de tancuri.

    ”Beneficiarii schemei de ajutor de minimis vor depune copia facturii fiscale de achiziţie a tancului/tancurilor de răcire a laptelui, care trebuie să corespundă cu factura proformă, împreună cu copia documentelor fiscale de efectuare a plăţii acestuia/acestora, la centrul județean al APIA, respectiv al municipiului București unde au fost înregistrate copiile cererilor inițiale, în termen de 30 zile de la data alimentării conturilor solicitanților sprijinului financiar cu sumele autorizate.”, se arată în proiectul de HG.

    Ministerul Agriculturii își motivează măsurile prin faptul că odată cu instituirea condițiilor europene de igienă stricte privind laptele, micii fermieri riscă să fie scoși de pe piață, cu consecințe sociale grave în mediul rural.

    ”Datorită evoluţiei pieţei, se constă că preluarea zilnică a laptelui materie primă provenit de la ferme de dimensiuni reduse devine tot mai neatractivă pentru cumpărători sau procesatori datorită costurilor legate de colectarea laptelui, în lipsa existenţei unei oferte cantitative concentrate. Astfel, există pericolul ca unităţile de procesare să considere neviabilă economic colectarea laptelui materie primă de la nivelul fiecărei astfel de ferme, fapt care ar pune în pericol existenţa viitoare a acestora, cu consecinţe grave sociale şi de mediu și asupra menţinerii corespunzătoare pajiştilor”, se mai arată în document.

    La începutul acestui an, la prima sa apariție publică, ministrul Daniel Contantin anunțase că în prima sesiune de primire a cererilor se primiseră solicitări de la circa 300 de comune.

    Actul normativ îl găsiți AICI.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha