• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Reguli noi în fermele de animale, în vigoare din 21 aprilie. Eurodeputatul Dan Motreanu vine în sprijinul fermierilor!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Noi reguli pentru sănătatea animalelor, în vigoare din 21 aprilie! Eurodeputatul Dan Motreanu a anunțat că Uniunea Europeană (UE)  va avea o nouă lege privind sănătatea animalelor, care creează un sistem comun pentru depistarea și controlul bolilor animalelor și crește standardele pentru hrana acestora.

    Dan Motreanu a cerut amânarea intrării în vigoare a noilor reguli, astfel încât fermierii să le poată aplica, fără să le fie afectată activitatea.

    ”O dezbatere despre aceste noi reguli a avut loc și în Comisia AGRI din Parlamentul European, la care am participat chiar astăzi. Ținând cont de actuala criză sanitară, la sfârșitul anului trecut am solicitat Comisiei Europene amânarea intrării în vigoare a noilor reguli, astfel încât fermierii să le poată aplica, fără să le fie afectată activitatea. Astăzi, în cadrul Comisiei pentru Agricultură, mai mulți colegi eurodeputați au fost de acord cu mine și au făcut solicitări similare”, a anunțat Dan Motreanu pe pagina personală de Facebook.

    Astfel, Comisia a fost de acord să ofere sprijin statelor membre în aplicarea noilor reguli prin:


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!