• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă ANM de ninsori și vânt puternic! Avertizarea meteo – valabilă până sâmbătă!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Vin ninsorile! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de vreme de valabilă în intervalul 20 noiembrie, ora 12:00 – 21 noiembrie, ora 17:00. Fenomenele vizate sunt ninsori la munte, precipitații mixte în zonele joase de relief, intensificări ale vântului.

    În intervalul menționat aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp. În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpații Meridionali.

    Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40…50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși temporar 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.

    Potrivit ANM, la finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!