• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mihai Răzvan Ungureanu îi cere președintelui Băsescu să trimită spre reexaminare Legea vânzării terenurilor

    agrointeligenta.ro

    Preşedintele Partidului „Forţa Civică”, Mihai-Răzvan Ungureanu, va trimite un memorandum către şeful statului, Traian Băsescu, prin care îi va cere să trimită spre reexaminare Legea vânzării terenurilor agricole.

    „Această lege, votată la final de sesiune Parlamentară, ne ia din timpul necesar iniţierii unei sesizări Constituţionale. Voi trimite un memorandum către Preşedintele Traian Băsescu, în care îi voi solicita să-şi exercite dreptul de a trimite legea spre reexaminare, în temeiul articolului 77 din Constituţia României”, a declarat fostul premier.

    Legea vânzării terenurilor agricole a fost adoptată marți în Camera Deputaţilor, for decizional, astfel că persoanele fizice din UE vor putea cumpăra teren agricol în extravilan, începând cu 1 ianuarie 2014.

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, arăta, în luna noiembrie, că ministerul pe care îl conduce a iniţiat acest proiect de lege deoarece, conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2014 se liberalizează piaţa funciară şi este important să existe norme care să reglementeze acest lucru.

    Potrivit ultimelor date oficiale citate de bursa.ro, în ţara noastră, străinii deţin, indirect, aproximativ 10% din terenurile arabile, respectiv peste 800.000 de hectare.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!