• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Într-un an agricol dificil, programele integrate NATUREVO aduc plusvaloare în ferme!

    agrointeligenta.ro

    Programele integrate NATUREVO aplicate în cadrul loturilor demo de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Caracal, din județul Olt, au adus diferențe considerabile de producție și, implicit, de profit.

    Fiecare fermă este diferită și trebuie “tratată” personalizat. Acesta este unul dintre punctele forte ale companiei Naturevo. În cei peste 20 de ani de activitate pe piață, compania a înțeles că nu poți face performanță dacă te ghidezi după o tehnologie cadru și o aplici oriunde, indiferent de condiții. Astfel, acum câțiva ani, compania a lansat conceptul FlexiTech Agro – concept care presupune o “radiografie” cât mai detaliată a fermelor, în vederea unei recomandări corespunzătoare care să aducă rezultatele scontate.

    La începutul anului 2020, specialiștii NATUREVO au evaluat condițiile pedoclimatice și economice din cadrul SCDA Caracal și au venit cu recomandarea aplicării programelor integrate pentru cele 4 culturi, care să susțină o producție profitabilă. Culturile la care s-au aplicat tehnologii comparative au fost: grâu, rapiță, floarea soarelui și porumb.

    Prin aplicarea rețetelor NATUREVO, soiul de grâu Glosa a adus un spor de producție de 726 Kg/ha. Produsele utilizate au fost: Novatec Classic, Amosulf NG, Evoright Plus, Keraol, Rootip Basic, Basfoliar 36 Extra, Evogel P, Wetcit, Copfort, Polyactiv Mn și Alsupre S.


    La cultura de rapiță, hibridul analizat a fost PT 264. Aplicarea produselor NATUREVO a condus la obținerea unei producții de 2982 kg/ha STAS la hibridul PT 264, rezultând un spor de producție de 391 Kg/ha față de hibridul PT 264 cultivat cu tehnologia SCDA Caracal.

    La o analiză mai detaliată, s-a ajuns la concluzia că la cultura de rapiță, programele integrate Naturevo au adus un profit de aproximativ 500 lei/ha comparativ cu programul aplicat de SCDA Caracal. Produsele folosite în tehnologia de rapiță sunt: ArgintEVO, Basfoliar 36 Extra, FinalEVO, Kerafol și Evoright PLUS.

    Pentru culturile de primăvară, programele Naturevo au fost aplicate la porumb și floarea soarelui.

    La floarea soarelui, analiza comparativă s-a facut pe hibridul SUBARO. Sporul de producție a fost de 177 Kg/ha, datorită aplicării unui program adaptat condițiilor specifice din fermă.

    Aplicarea produselor NATUREVO a condus la obținerea unei producții STAS de 6676 kg/ha la hibridul de porumb P 9978, rezultând un spor de producție de 879 kg/ha față de hibridul P 9978 cultivat cu tehnologia SCDA Caracal;

    Producția medie a celor 66 hibrizi de PORUMB semănați în platforma NATUREVO a fost de 6654 kg/ha, rezultând față de martor, un spor de producție de 857 kg/ha, ceea ce confirmă superioritatea unui program integrat cu produse marca NATUREVO.

    La culturile de porumb și floarea soarelui, produsele care au influențat pozitiv producția sunt: Nutri Top 5.10.15, Uree NG, Kerafol, Evogel P, Wetcit.

    Încă o dată, compania NATUREVO demonstrează că dacă ai cunoștințele necesare și produse de calitate, poți face față schimbărilor climatice și poți chiar să obții profit în condiții dificile.

    Contează foarte mult ca partenerii fermieri să înțeleagă diferențele și să aplice produsele adecvate, așa cum au procedat cei de la SCDA Caracal.

    Pentru consultanță de specialitate, apelați la echipa NATUREVO sau accesați www.naturevo.ro/contact/

    Dir. Marketing NATUREVO
    Ing. Mihaela RADU


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!