• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenție APIA pentru pășunatul liber al animalelor! Anunțul făcut de la Bruxelles!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Crescătorii de animale pot fi plătiți din bani europeni pentru că își pășunează efectivele. Este o practică pe care mulți dintre ei o fac de ani de zile, însă, potrivit noilor reglementări care se vor implementa în cadrul noii Politici Agricole Comune (PAC), ar putea chiar să fie subvenționați pentru această activitate.

    Este ceea ce europarlamentarul Daniel Buda a reiterat, joi – 29 octombrie, în cadrul unei intervenții online, întâlnire organizată de publicația Bursa. Europarlamentarul a menționat că  fermierii români, mai ales cei care vor face practici ecologice, pot obține, în final, subvenții mai mari decât alți fermieri din Uniunea Europeană, însă și faptul că fermierii care își cresc animalele pe pășune, fără să constituie o acțiune ecologică, pot atrage bani de la Uniunea Europeană.

    ”Subvențiile, în opinia mea, pentru cei care vor face mai ales practici ecologice ar putea deveni în urma acestor practici ecologice chiar mai mari decât în vestul Europei, cu aceste eforturi pe care le fac fermierii.

    La chestiunea cu practicile ecologice vă dau un exemplu, inclusiv bunăstarea animalelor, adică creșterea animalelor pe pășune poate să se constituie într-o practică ecologică în așa fel încât să poate să ofere posibilitatea fermierului să aibă acces la bani. Este important și că avem resurse financiare care sunt prevăzute pentru ceea ce înseamnă consilierea, pentru că din nefericire sunt mulți fermieri care mă întreabă ce să facă, este foarte greu,(…) este complicat să iei fonduri europene dacă nu mergi la un specialist. Acum sunt aceste fonduri speciale care pot fi folosite în domeniul consultanței agricole”, a menționat europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!