• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-a votat! Fermierii de peste 40 de ani – acces mai ușor subvenții și fonduri europene!

    agrointeligenta.ro -

    Fermierii care au depășit vârsta de 40 de ani nu mai sunt ignorați în noua Politică Agricolă Comună (PAC). Europarlamentarii au decis că și acești agricultori trebuie sprijiniți care să își modernizeze exploatațiile, astfel că prin votul de vineri, 23 octombrie, în reforma PAC 2021-2027 a fost introdus termenul de ”noul fermier”.

    Europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, a explicat ce va însemna acest statut pentru fermierii care au depășit vârsta de 40 de ani: ”A fost introdus conceptul privind noul fermier care va avea acces mult mai ușor la fonduri europene, la fel ca tânărul fermier. “Noul fermier” este definit astfel încât să includă: condițiile pentru a fi „șeful exploatației”; formarea profesională și/sau competențele corespunzătoare; o limită de vârstă de peste 40 de ani.

    Daniel Buda a subliniat că ”potrivit acestei definiții, un „nou fermier” nu poate fi recunoscut ca „tânăr fermier”.

    Citiți și: Noul fermier – o nouă categorie de beneficiari ai subvențiilor APIA



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Regulă nouă la nivel european pentru pășunile transformate în teren arabil Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI Producție de ouă iarna. Secretele gospodarilor ca găinile să facă ouă în sezonul rece

    Ultimele știri

    Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate